> L.D. CLEMENT
…În satul nostru demult au dispărut cărările, fiindcă nimeni nu se mai grăbeşte să scurteze căile pe jos. Dintre cei care mai sunt – oarecum tineri, energici şi cu stare – cei mai mulţi circulă spre şosea cu autovehiculele proprietate; se pretează loco cele de teren, căci în satul nostru n-avem parte de niciun pic de asfalt. Mereu satul nostru a fost agăţat circumstanţial la câte un centru de comună din preajmă, dar mereu a rămas între satele de margine. Să-l muţi şi mâine, prin referendum sau altcumva, la o altă primărie, la un alt primar ori la alt candidat de primar… fatalmente tot la o margine rămâne. Şi e aşa frumos satul nostru! Imaşul e plin de buruieni şi scaieţi, căci nimeni nu mai are nevoie de el – se întoarce natura la ea acasă. Pe drumurile de prundiş este absolut exclus să calci în vreo balegă fiindcă prin preajmă să fi rămas doar două vaci, maxim trei. Le mai ţin nişte bătrânei care altfel – zic dânşii, deşi până şi ei mai cumpără lapte şi brânză de la cele două minimarketuri cu de toate ce le avem…, plus pătlăgele roşii şi vinete, ardei, harbuji etc. de la „aprozarele” ambulante care ne vizitează zilnic – cred că nu mai au motiv a exista pe pământ. Şi-am mai zis noi: l-am reîntemeia cu drag, şi-am (re)inventa tradiţii şi evenimente dacă poate ne-ar afla într-un noroc vreun prinţ britanic ori chiar de Levant care să descalece şi să ne preţuiască aşa cum suntem. Nu promitem mistreţi cu colţi de argint, dar câini fără de stăpân care să se gudure dacă le dai ceva să nu latre, dar motani tolănindu-se-n praf avem destui. Şi-apoi cer, aer curat şi linişte ca la noi mai rar să găseşti!
Comentarii