Festivalul „Grigore Vasiliu Birlic”, o reuşită şi în acest an

În perioada 21 – 27 august, la Fălticeni, s-au desfăşurat a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret (FITT) „Grigore Vasiliu Birlic”, a III-a ediţie a Festivalul de film documentar şi de film de scurtmetraj „Draga Film Fest” şi ediţia a V-a a Festivalului de muzică “Fălticeni Folk”. Cele trei festivaluri au fost organizate de Asociaţia Fălticeni Cultural, având ca parteneri principali Ministerul Culturii (care a finanţat parţial FITT Birlic), Primăria Fălticeni, Consiliul Judeţean Suceava – care a asigurat premiile în bani pentru câştigătorii ediţiei, Ateneul Naţional din Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, parteneri fiind Centrul Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Centrul Cultural Bucovina, IA La Blouse Roumaine, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Asociaţia Curtea Veche. Sponsorul oficial al manifestărilor a fost Kaufland, sponsor principal Gold Dedeman, iar sponsor principal Alevia, la care s-au adăugat sponsori locali şi naţionali, parteneri de ospitalitate, Darex Auto care a asigurat maşina festivalului pentru transportul invitaţilor de onoare, florăria Julliett’s care a asigurat aranjamente florale pe toată durata festivalului de teatru.

 Timp de şapte zile, în urbea de pe Şomuz s-au jucat 26 de piese de teatru, dintre care 8 în concurs şi 16 ale teatrelor invitate, printre care s-a numărat şi Teatrul Naţional din Bucureşti care a prezentat joi, 24 august, o piesă care se joacă cu casa închisă, „Nebun din dragoste” în regia lui Claudiu Goga şi cu o distribuţie remarcabilă: Gavril Pătru, Diana Cavallioti, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu; şi pentru care sala Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” a fost neîncăpătoare. Şi talentaţii actori ai Ateneului Naţional din Iaşi s-au bucurat de succes în cele două zile în care au prezentat spectacole, comedia “Prenumele”, în regia lui Radu Ghilaş, avându-l în rolul principal pe Marius Manole, unul dintre cei mai talentaţi şi bine cotaţi actori români, a fost îndelung aplaudată de peste 600 de spectatori care au fost prezenţi în curtea interioară a Colegiului „Vasile Lovinescu”.

     Fălticeni, alături de nume de referinţă în lumea festivalurilor de teatru naţionale

Prin intermediul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” şi a Festivalul de film documentar şi de film de scurtmetraj „Draga Film Fest”, primul fiind într-o continuă dezvoltare (atât la nivel artistic, teatre invitate cât şi ca amploare) de 13 ani, Fălticeniul este pomenit alături de nume de referinţă în lumea festivalurilor de teatru naţionale cu greutate, în acest domeniu cum ar fi cele de la Sibiu, Cluj-Napoca, Bucureşti sau Oradea.

Iubitorii de film au avut parte de un regal cinematografic. Pe lângă proiecţiile din cadrul cinematecii de noapte, care s-a desfăşurat în aer liber, pe terenul de sport al Colegiului „Vasile Lovinescu”, au putut viziona, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Nicu Gane”, filmele din cadrul concursului Draga Film Fest”. Au fost prezentate filmele premiate în ediţiile anterioare, dar şi filmele din competiţie: cinci în cadrul Secţiunii ficţiune – liceeni, nouă filme înscrise la Secţiunea film documentar, 14 filme la Secţiunea ficţiune – tineri cineaşti şi studenţi, 15 filme înscrise la Secţiunea film internaţional.

În cele şapte zile de festival, iubitorii dansului au fost delectaţi cu spectacolele studenţilor de la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Secţia coregrafie, îndrumaţi de prof. univ. coregraf Lorette Enache, care au prezentat spectacole de dans contemporan şi artă performativă.

Pentru iubitorii de literatură au avut loc două lansări de carte, „Gheorghe Dinică… marele singuratic” şi albumul “Draga… în curgerea timpului”. Prezentarea volumelor a fost făcută de Ion Moldovan şi Nadia Fărcaş. Despre cele două mari personalităţi ale scenei româneşti au vorbit actorii Ovidiu Cuncea, Gavril Pătru, pr. Liviu Mihăilă şi cele două invitate de onoare – Gabriela Dinică, soţia regretatului actor Gheorghe Dinică, şi cunoscuta actriţă Virginia Rogin.

Au fost şi recitaluri de muzică, două impresionând prin numărul foarte mare de spectatori. Miercuri, 23 august, pe scenă au urcat membrii Tarafului de la Vărbilău (vestita familie de lăutari Tudorache şi Maria Radu) care au susţinut un concert „In Memoriam Draga Olteanu Matei şi Gheorghe Dinică”, câteva sute de fălticeneni bucurându-se de acorduri autentice de acordeon, ţambal sau clarinet şi de muzică lăutărească veche. Numeroşi fălticeneni au cântat, au dansat şi s-au prins în hore, au aplaudat şi au bisat, încât membrii tarafului au fost nevoiţi să revină pe scenă. Joi seara, pe scenă a urcat Jack of all Trades, una dintre trupele noi dar destul de bine cotate de rock alternativ, care a reuşit să-i adune în curtea Colegiului „Vasile Lovinescu” pe toţi membrii trupelor de teatru prezente în concurs, pe cei peste 100 de voluntari ai FITT Birlic, dar şi tineri din Fălticeni, Suceava şi din numeroase localităţi ale judeţului.

Din program nu au lipsit nici întâlnirile cu nume cunoscute ale scenei româneşti, printre care regizorul şi actorul Vlad Rădescu, actorii Marius Manole, Gavril Pătru, Ovidiu Cuncea, Radu Ghilaş, Virginia Rogin, Jeanine Stavarache, Ştefan Velniciuc, Ioan Andrei Ionescu, cântăreaţa Maria Radu, preotul Ciprian Mega – regizor film, regizorul şi actorul Radu Ghilaş.

Premii date pe merit sau reportate

A cincea zi a FITT Birlic 2023 a fost plină de evenimente artistice, având ca punct culminant Gala de premiere, în care eforturile participanţilor au fost răsplătite cu trofee, premii în bani, cărţi, coroniţe şi multe alte surprize, printre care caricaturile realizate de Mihai Pânzaru-PIM.

Pe parcursul zilei de vineri, 25 august, au avut loc Concursul de recitare poezie şi monolog pentru toate categoriile de vârstă, la care s-au înscris foarte mulţi participanţi, membrii ai trupelor de teatru, dar şi recitatori din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani.

Deşi a fost un record de recitatori, juriul a decis să reporteze o parte din premii pentru 2024.

„Anul acesta nu s-au acordat, la poezie şi la monolog, premiile doi şi trei, deşi erau foarte mulţi care meritau aceste premii. Îi vedem an de an, cred că îi vom vedea şi la anul, dar premiile s-au dat pe merit şi am reportat premiile pentru anul viitor ca să aveţi o dorinţă mai mare de revanşă. Baftă!” a fost explicaţia adresată concurenţilor de actorul Teatrului Naţional din Bucureşti Gavril Pătru.

Vizionarea filmelor internaţionale participante la „Draga Film Fest”, spectacolul „Amintiri din copilărie” prezentat de Teatrul „B. P. Haşdeu” din Cahul, regizat de Gheorghe Mândru, care i-a purtat pe cei mici într-o călătorie în timp, în lumea pură şi plină de aventuri a copilăriei, au încheiat prima parte a celei de-a cincea zi de festival.

De la ora 16:00, Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Secţia coregrafie, a prezentat spectacolul de coregrafie „Metamorfoza”, care a captivat atenţia celor prezenţi prin mişcare şi expresivitate, transmiţând poveşti fără cuvinte, dar cu o forţă artistică puternică, corpul devenind instrumentul expresiei.

Seara a adus cu sine complexitatea emoţiilor umane într-un spectacol plin de profunzime şi provocări, „Iubirea dublu distilată”, regizat de Mihai Panaitescu, o comedie care ne face să reflectăm asupra naturii complicate a iubirii.

„Poţi învăţa în continuare, poţi ajunge să câştigi data viitoare”

La Gala decernării Premiilor FITT „Birlic” – ediţia a XIII-a şi „Draga Film Fest” – ediţia a III-a, au participat, alături de membrii juriilor celor două festivaluri Vlad Rădescu, Gavril Pătru, Jeanine Stavarache, Lorette Enache şi Radu Ghilaş – juriul FITT Birlic şi Ştefan Velniciuc, jurnalistul TVR Carmen Olaru, Ciprian Mega şi Cosmin Ştefan – juriul „Draga Film Fest”.

 „Toţi membrii juriului am văzut cu mult interes filmele care s-au prezentat în concurs şi daţi-mi voie să cred că şi cei care nu vor fi premiaţi în această seară sunt foarte câştigaţi, odată prin participarea la acest festival de film şi în al doilea rând trebuie să ne amintim de un slogan din lumea sportului: Ai câştigat, perseverează, ai pierdut perseverează. Poţi învăţa în continuare, poţi ajunge să câştigi data viitoare” a precizat actorul Ştefan Velniciuc, preşedintele juriului, cel care a decernat premiile Festivalului „Draga Film Fest”.

„Într-un oraş aşa mic am văzut multe filme puternice. Aţi făcut o selecţie extraordinară. Felicitări organizatorilor şi îi felicit pe membrii juriului pentru că au simţ artistic deosebit” a transmis Remus Ilisie, o persoană cu deficienţe de auz şi vorbire, pentru care faptul că nu poţi vorbi şi nu poţi auzi ce spun cei din jur nu este un impediment pentru a crea artă cinematografică.

Omagiu celor nenumiţi

Premiile la Secţiunea monolog/recitare au fost înmânate de actriţa Jeanine Stavarache, premiile speciale ale juriului pentru concursul de teatru au ajuns la tinerii actori cu ajutorul prof. univ. dr. coregraf Lorette Enache şi a actorului Radu Ghilaş, iar premiile acordate celor opt trupe de teatru finaliste au fost acordate de actorul Gavril Pătru.

Lorette Enache: „Mulţumesc părintelui Liviu Mihăilă pentru generozitate, pentru deschidere, pentru ajutorul pe care îl acordă tuturor tinerilor, tuturor elevilor şi mai ales pentru faptul că invită, timp de o săptămână, trupe profesioniste în acest oraş minunat. Este demn de remarcat că şi pe parcursul anului aceste invitaţii se repetă aducând la Fălticeni spectacole valoroase pentru publicul fălticenean. Pentru toate aceste lucruri trebuie să îi mulţumim”.

Gavril Pătru: „Aş vrea să mulţumesc celor nenumiţi în festivaluri, coordonatorii, profesorii, regizorii, oameni atât de dăruiţi acestei arte, cei care suferă în faţa scenei. Mă uitam în sală în timpul spectacolelor şi vedeam coordonatorii, oameni care se ocupă de aceşti tineri. Îi vedeam că trăiau spectacolul la intensitate cel puţin dublă faţă de cei de pe scenă. Pe scenă sunt mai mulţi actori care îşi împart responsabilitatea, dar coordonatorii stăteau şi strângeau din mâni, închideau ochii şi mă gândeam că dacă au închis din ochi înseamnă ca au greşit, ceva s-a întâmplat. Oamenii aceştia care vă dăruiesc vouă totul, de cele mai multe ori îi uitaţi şi îi uităm, dar ar trebui să îi aplaudăm cu toţii şi să le mulţumim”.

Seara de vineri s-a încheiat cu recitalul folkistului Rareş Andrei Păuna, al solistei Mariei Radu, şi trupei rock „Claiming Apollo”. Sâmbătă şi duminică, pe scena de la Fălticeni au urcat, cu spectacole pentru copii, tineret şi adulţi, actorii Teatrului de copii şi tineret „Vasilache” Botoşani şi ai Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani

Cotidianul „Crai nou” a fost partener media al manifestărilor.

     N. red.Vom publica în ediţia de mâine premiile acordate la festivalurile de la Fălticeni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI