Puiul târgului

> L.D. CLEMENT

…Din oarece vechime (nu atât de mare pe cât am vrea să noi credem plecându-ne capul în faţa poveştilor pe care – în fel şi chip – le percepem despre iarmaroacele de odinioară), este lege că dacă ieşi la târg (şi cum altfel; să nu ieşi?), precis trebuie copchiilor să le iei câte ceva (că dacă nu i-ai deprins să nu urle… urlă şi se trântesc pe gios), ş-apoi nevestei să-i iei câte ceva (…că dacă n-ai deprins-o altfel… te giudecă de ce-ai târât-o la târg), iar nu în cele din urmă de ce nu şi dumitale câte ceva, iar (câte?) altele şi lor, celor cu care te-ai însoţit, apoi şi ălorlalţi, ştiindu-te dus, rămaşi acasă şi aşteptându-te cu câte ceva. Chit că oarece, dar să hie! Uite-aşa, chiar în legea asta, m-am amestecat iar – cum mi s-a întâmplat să am obicei personal şi cumva profesional – în târgul cu ochi de păun al Rădăuţilor de fine de vară… Constatând deunăzi, printre multe altele, că pasărea cu apă ciripitoare era ici 5 lei, colo 10, după viteză şi pungă. Că des s-a transformat din privighetoare în motan, câine, porc (mde…, imaginează-ţi un porc ce guiţă ca paserea!), până în pokemon. Şi-am mai constatat că micul (mititel) şi berica din târgul di pi la noi sunt mult mai scumpe ca cele din Oborul vestit al Bucureştilor (8 şi 10 lei la Rădăuţi, faţă de 5 şi 6 în Capitală), semn… după cum mi-au dat comercianţii să pricep, că aici!!! sunt paralele ce trebuie de grab’ cheltuite. (Ca plus de dovadă, dacă veţi fi poftit, o bere loco la 400 ml era 10 lei în târg şi 6 lei, la sticlă de 500, într-o terasă aflată la 50 de metri în parc, mai încolo…). Iar pentru cine-a vrut (eventual după ce a mâncat ori băut) să se dea roata pe cer, cu instalaţii dintre cele care te pun cu mintea-n jos, un „italian” de-al nostru ne-a dat – ofuscat! – de veste că aşa rotire-n real costă la Italia 1,5 euro, pe când, la noi, 2,5. Poate aşa şi (le) trebuie celor care încă nu cutează să le sară inima-n piept în Italia. Să plătească mai scump experienţa în iarmarocul lor tradiţional, iar apoi să se ducă acasă cu un porc de lut ce cântă ca pitpalacul!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI