Vatra Dornei

Zece elevi au ajuns la spital după petrecerea de absolvire a liceului

> De ieri, o echipă a DSP a demarat o anchetă epidemiologică

DSP Suceava a anunţat, ieri, că zece elevi ai unui colegiu din Vatra Dornei au ajuns la spital cu simptomatologie digestivă după petrecerea de absolvire a liceului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, consilier Gabriela Budeanu, instituţia a fost informată, luni, de Spitalul Municipal Vatra Dornei, despre prezentarea la Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a 10 elevi ai unui colegiu din Vatra Dornei, care acuzau simptomatologie digestivă.

Cei 10 elevi au declarat ca au participat la petrecerea de absolvire a liceului în seara zilei de 26 mai a.c. la o unitate turistică din zonă.

Elevii au fost consultaţi

la CPU şi li s-a administrat tratament simptomatic. Doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei.

O echipă a DSP Suceava s-a deplasat ieri la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI