Vreme rece până sâmbătă

> ANM anunţă brumă noaptea şi dimineaţa, intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de vreme rece valabilă până sâmbătă, la ora 10:00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat vremea va fi rece pentru această perioadă din an. Local se va produce brumă şi vor fi temperaturi minime în general între -4 şi 0 grade, în noaptea de joi spre vineri în regiunile intracarpatice, în nordul Olteniei şi al Munteniei şi izolat în rest, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, îndeosebi în zonele depresionare din centru şi nord-est.

Temporar, vântul va avea intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

În zona montană înaltă, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI