> „Ne dorim ca cetăţenii din oraşul nostru să beneficieze cât mai repede de un ştrand modern” a declarat primarul Ion Lungu > Tarifele de intrare vor fi de 20 de lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii până în 14 ani şi de 10 lei în cazul pensionarilor
Probele la Ştrandul municipal modernizat din Iţcani sunt în faza de finalizare, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Edilul-şef informează că obiectivul are trei bazine, dintre care cel mai mare, de 1.290 mp, incluzând două tobogane, este destinat adulţilor. Bazinul pentru copii are 420 mp, fiind dotat cu trei tobogane, în timp ce bazinul cu apă sărată are o suprafaţă de 240 mp. Încălzirea apei se va face cu 84 panouri solare şi, „în completare”, cu o centrală pe gaze naturale. Astfel, temperatura minimă a apei urmează a fi de 24 de grade Celsius.
Valoarea investiţiei a însumat 14,3 milioane de lei, inclusiv TVA.
În cadrul comandamentului de la faţa locului, cu constructorii şi reprezentanţii municipalităţii, va fi stabilită data la care obiectivul va fi dat folosinţă, aceasta depinzând şi de momentul în care centrala va fi branşată efectiv la reţeaua de alimentare cu gaze naturale.
„Delgaz Grid lucrează la înlocuirea conductei de gaz metan, în prezent apa fiind încălzită de la panourile solare. Lucrările vor dura o săptămână, însă, ulterior, trebuie branşată şi pornită şi centrala pe gaz metan” reliefează şeful municipalităţii, subliniind că, după toate aceste demersuri, pe strada Ştrandului va fi turnat un covor asfaltic.
În şedinţa CL de astăzi vor fi aprobate tarifele de intrare la ştrand, potrivit proiectului de hotărâre acestea fiind 20 de lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii până în 14 ani şi de 10 lei pentru pensionari.
„Ne dorim ca cetăţenii din oraşul nostru să beneficieze cât mai repede de un ştrand modern” a declarat Ion Lungu, adăugând că, în condiţii meteorologice favorabile, ştrandul modernizat din Iţcani ar putea fi deschis la finele primei decade a lunii mai. Valoarea investiţiei a însumat 14,3 milioane de lei, inclusiv TVA, contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea ştrandul din Iţcani fiind semnat cu asocierea de firme ConBuvovina, Loial Impex şi Moldproiect-ASD,
Ştrandul din cartierul Iţcani al municipiului Suceava a fost construit în anii epocii comuniste. Pentru o perioadă, acesta a fost concesionat unei firme locale, contractul fiind reziliat încă din cursul anului 2016, după ce societatea în cauză şi-a declarat insolvenţa. Înaintea demarării lucrărilor de modernizare, cele trei bazine descoperite, platformele, vestiarele şi amenajările exterioare, vechi de circa 40 de ani, se aflau într-o avansată stare de degradare.





























Comentarii