Vineri, 12 aprilie a.c., Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) Filiala Suceava, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, a organizat etapa judeţeană a Concursului de recitare a poeziei ucrainene, ediţia a XXIV-a, care s-a desfăşurat la Bălcăuţi.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de doamna director a şcolii gazdă, Pintrijel Mihaela, alături de domnul inspector pentru limba maternă ucraineană Ilie Sauciuc, prezent la eveniment şi în calitate de preşedinte al Filialei UUR Suceava. Acesta s-a adresat tuturor celor prezenţi subliniind importanţa desfăşurării acestui concurs şcolar care are drept scop stimularea interesului pentru cunoaşterea minunatelor scrieri ale poeţilor ucraineni. Domnul inspector Ilie Sauciuc a adăugat că „nu toţi participanţii vor fi premiaţi, însă cu toţii trăiesc o experienţă nouă din care pot învăţa ceva: cum să devină mai buni sau cum să se menţină în vârful ierarhiei”, având în vedere că unii concurenţi au obţinut, în anii anteriori, premii importante la etapa naţională a concursului.
În competiţie s-au înscris aproape 80 de elevi, de la şcolile unde se studiază limba ucraineană, începând cu clasa pregătitoare, până la clasa a XII-a.
Toţi ocupanţii locului întâi s-au calificat la etapa naţională care va avea loc pe data de 29 aprilie, la Sighetul Marmaţiei: clasa pregătitoare – Maghiar Ştefan Iulian, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, îndrumător prof. Mihoc Lucia; clasa I – Mechno Daria, Şcoala Primară Salaş, îndrumător prof. Mechno Viorica, clasa a II-a – Ruscior Adelina, Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, îndrumător prof. Cîrstean Narcisa; clasa a III-a – Sadoveac Matei, Şcoala Primară Gropeni, îndrumător prof. Cîrstean Narcisa; clasa a IV-a – Bouhar Andreea, Şcoala Gimnazială Brodina de Sus, îndrumător prof. Dobranschi Geta; clasa a V-a – Şoiman Paul, Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, îndrumător prof. Smocot Ioana; clasa a VI-a – Boiciuc Constantin Beniamin, Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, îndrumător prof. Cîrstean Narcisa; clasa a VII-a – Vacaru Erika Maria, Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, îndrumător prof. Smocot Ioana; clasa a VIII-a – Petraşuc Teodora, Şcoala Gimnazială Negostina, îndrumător prof. Fraseniuc Diana; clasa a IX-a – Iamniţchi Alexandra, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, îndrumător prof. Martineac Delia; clasa a X-a – Gherman Ioan, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, îndrumător prof. Martineac Delia; clasa a XI-a – Şoiman Ana, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, îndrumător prof. Martineac Delia; clasa a XII-a – Patraucean Ioan, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, îndrumător prof. Mihoc Lucia.
UUR a oferit premii în bani tuturor elevilor care au participat la această competiţie: premiul I – 300 de lei, premiul II – 250 de lei, premiul III – 200 de lei, menţiune – 150 de lei şi participare – 50 de lei.
Juriul a fost format din profesori de limba ucraineană din judeţul Suceava: prof. Mândrăşteanu Loredana, prof. Carpiac Mirabela, prof. Crainiciuc Antoneta, prof. Bursuc Constan-tina, prof. Zebreniuc Iuliana, prof. Dascaliuc Lidia, prof. Martineac delia, prof. Fraseniuc Diana, prof. Dobranschi Geta, prof. Cîrstean Narcisa.
Participanţii la concurs au recitat câte o poezie din opera poeţilor clasici sau contemporani.
Începând cu elevii clasei a III-a, concurenţii au susţinut o a doua probă ce a presupus citirea unui text la prima vedere. Notarea concurenţilor s-a făcut după criterii ce au vizat exprimarea corectă în limba ucraineană, intonaţia, accentul, dicţia, expresivitatea, mimica şi gestica. Un element deosebit de important l-a constituit portul popular.
Elevii Şcolii Gimnaziale Paltinu, îndrumaţi de doamna prof. Bursuc Constantina, au fost o adevărată încântare pentru juriu şi pentru public, aducând în prim-plan costume huţule vechi şi autentice. La manifestare au fost prezente doamnele Chideşa Cristina şi Şoiman Rodica, membre ale Comitetului Judeţean UUR şi Şoiman Petru, consilier local UUR.
Participarea elevilor la concursurile şcolare reprezintă prilejul prin care mulţi copii îşi depăşesc limitele căpătând acel sentiment de împlinire şi bucurie a reuşitei.
Urăm mult succes lotului de elevi calificat la etapa naţională!
MARTINEAC DELIA






























Comentarii