Pe rutele Dorneşti-Ratoş, Liteni-Moara şi la Trei Movile

Pompierii suceveni au acţionat pentru salvarea mai multor persoane blocate în zăpadă

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat, ieri, că pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari suceveni au intervenit în mai multe localităţi din judeţ pentru salvarea unor persoane blocate în zăpadă, dar şi pentru îndepărtarea unor arbori căzuţi.

Astfel, pompierii au evacuat două persoane blocate în zăpadă cu un autovehicul pe raza localităţii Liteni, din comuna Moara, au salvat 18 persoane, dintre care trei minori, ale căror autovehicule, respectiv trei microbuze şi un tir, au rămas înzăpezite între localităţile Dorneşti şi Ratoş şi au fost transportate la sediul primăriei Dorneşti, dar au salvat şi trei persoane, blocate în zăpadă, un autoturism şi un tir, pe raza localităţii Trei Movile.

Totodată, două persoane dializate din oraşul Siret au fost preluate de pompierii militari, cu autoşenilata, şi au fost transportate la spitalul din Rădăuţi, pe ruta Ratoş-Dorneşti, care a fost închisă circulaţiei.

El a mai spus că pompierii au participat şi la trei misiuni de îndepărtare a unor arbori căzuţi în municipiul Suceava pe str. Luceafărului, str. Universităţii şi str. Aurora. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI