În România nu ideologiile şi doctrinele politice ale partidelor aduc multe voturi precum în ţările cu democraţie consolidată, ci poveştile pe care le spun activiştii lor, aşa-numitele narative electorale, aşa că cei mai buni şi mai credibili autori de poveşti au câştigat cele mai multe sufragii, iar imaginea publică („faţa şi vorba“) a competitorilor politici a fost adesea decisivă. O istorie a acestor poveşti „de adormit electoratul“ ne ajută să înţelegem că politica încă nu s-a despărţit de perioada copilăriei. Priviţi-i cu atenţie pe cerşetori: degeaba stau cu mâna întinsă la onoratul şi milostivul public dacă în spatele ei nu se ascunde o poveste, cu cât mai lăcrimoasă, cu atât mai profitabilă.
Înainte de revoluţie nu era nevoie de poveşti pentru cetăţenii votanţi, fiindcă oricum ar fi votat ei, PCR câştiga cu 99,99%. După ’89 însă poveştile au înflorit: votaţi-ne pe noi, (fostele eminenţe cenuşii ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“, noi nu avem nimic(?) a face cu comuniştii şi securiştii), fiindcă numai noi ştim cu ce se mănâncă guvernarea şi cum să aducem bunăstarea tuturora. Ceilalţi nu se pricep, sunt toţi duşmanii României şi vor închina ţara imperialiştilor şi capitalului străin, iar măreţele ctitorii industriale, combinatele siderurgice, uzinele Dacia, Oltcit, UTB… vor intra pe mâna lor.
Narativul acesta are aceleaşi două laturi opuse ca pe vremea tovarăşilor: una luminoasă, fericită, încurajatoare: votaţi „oamenii de bună credinţă“, harnici şi gospodari, adică pe noi, cei mai buni dintre cei buni, ca să facem din republica românească grădina Maicii Domnului, şi alta întunecată, îngrozitoare: dacă nu ne votaţi, vă paşte sărăcia, burghezia şi moşierimea exploatatoare vă vor fura averea şi vă fac sclavi pe pământul vostru, fiindcă ei sunt cei răi. A fost cel mai de succes narativ din Duminica Orbului 1990 încoace, cel ce a menţinut social-democraţia majoritară până în 1996 şi văd că o menţine mai departe drept cel mai puternic partid, cu câteva ajustări narative nesemnificative: ceva naţionalism, suveranism şi egalitarism.
Au mai fost şi alte poveşti, spre dreapta, dar succesele au fost mai mici: nu vă încredeţi în foştii comunişti care v-au nenorocit 50 de ani. Votaţi-ne pe noi, liberalii, că aducem economia de piaţă (care i-a speriat pe alegători) şi vă scăpăm de sărăcie. S-au cerut privatizarea, reforma radicală a economiei pentru a crea rapid locuri de muncă bine plătite, capitalizare a industriei autohtone şi libertăţi individuale, să se poată promova interesele particulare, deschiderea spre Occident, pregătirea admiterii României în Uniunea Europeană şi NATO, însă populaţia, influenţată masiv de discursul lui Ion Iliescu despre „socialismul cu faţă umană“ şi Gorbaciov, a înţeles aceste mesaje abia după 2004.
Alte formaţiuni politice au ieşit cu spaime şi îngroziri: venim să facem dreptate foştilor deţinuţi politici, fără Rege România nu are niciun viitor, iar foştii proprietari să beneficieze de „restitutio in integrum“, narative care au îngropat definitiv PNCD-ul şi pe radicalii ţărănişti în 2000. Deveniseră spaima foştilor politruci şi securişti.
Între timp, alegătorii au acumulat ceva experienţă şi nu mai cred automat poveşti precum cele de mai sus, numai că o anume parte a electoratului, inclusiv (şi neaşteptat) din diaspora, se lasă influenţată de narative manipulatoare precum: nu trebuie să sprijinim Ucraina, nici pe ucraineni că refuză şcoala în limba română, ne fură Delta şi deţin teritorii româneşti. Nu se ia în calcul că, dacă Ucraina pierde războiul, România va fi victima imperialismului putinist. Dar poate tocmai asta doreşte AUR alături de partida filorusă din mass-media: Cristoiu, Severin, Marga, Guşă, Şoşoacă, Simion, Roşca Stănescu & son, Bogdan Tiberiu Iacob, Andrei Bădin, Ion Coja…, împreună cu România TV şi Realitatea TV, doar câteva nume din cartea profesorului ieşean Sorin Bocancea.
Ce caută asemenea poveşti ticăloase în România? Voturi: populaţia abia scăpată de coronavirus se vede ameninţată de război, de criză, de ruşi şi dă crezare tuturor conspiratorilor şi manipulatorilor, cu cât mai ticăloşi, cu atât mai credibili.
Comentarii