Amnezie. „Dacă iei o portocală / şi-o dezbraci în pielea goală / ca să-i vezi miezul adânc / peste care îngeri plâng / cu căpşune-n loc de ochi / şi aripi de foi de plopi/se întâmplă să uiţi totul…” (Emil Brumaru, „Amnezie”)
Condiţionare. În 1956, filosoful german Günther Anders a scris această reflecţie. Nu ştim dacă a fost premonitorie sau programatică: „Pentru a înăbuşi orice revoltă, în avans, este important să nu o faceţi violent. Metodele arhaice, precum cea a lui Hitler, sunt, în mod clar, depăşite. Este suficient să creaţi o condiţionare colectivă atât de puternică încât însăşi ideea de revoltă să nu existe. Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaştere devine din ce în ce mai dificil şi mai elitist. Din nou, este necesar să folosim persuasiunea şi nu violenţa directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoţionalul, instinctivul. Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existenţă, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menţinem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane şi modelul libertăţii. Condiţionarea va produce astfel o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menţinută) va fi aceea de a fi exclus din sistem şi, deci, de a nu mai putea accesa condiţiile materiale necesare fericirii. Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un viţel şi trebuie să fie supravegheat aşa cum ar trebui să fie o turmă. Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă şi teroristă, iar cei care o susţin trebuie apoi trataţi ca atare”. (Günther Anders, „Învechirea omului”, 1956)
Consultaţie (în pandemie). – Şi care este, în concluzie, starea sănătăţii mele, doctore? – Cum să vă spun…, eu aş zice ca să nu vă cumpăraţi bunuri casnice cu garanţia mai lungă de unu-doi ani…
Dovadă. Avem dovada clară că acest virus e un produs chinezesc, adică – bref – unul „comunist”: nu prea se transmite, el, de la slujbaş, de la subaltern către şef, ci mai mult între colegi, prieteni, ori în cadrul familiei. Ori – vorba colegului meu, Horică G.: e pentru „negri”, pentru pălmaşi. Trăiască Republica Populară Chineză!
Echidistanţă. „Mă îndrăgostesc rapid de bărbaţii pur şi simplu arătoşi. Dar la fel de lesne îmi pierd capul după un bărbat suficient de bogat.” (Marilyn Monroe în „Bărbaţii preferă blondele”,1953).
Fân. Nu are acelaşi miros – scria regretatul, genialul autor de aforisme, poleacul S. J. Lec – pentru cai şi pentru… îndrăgostiţi.
Franţa (dificil de tradus). „Sujet de philosophie pour 2021: ils manquent de masques, ou ils masquent des manques!?”
Holeră. Holera este o boală infecţioasă bacteriană, foarte gravă, care afectează în mod deosebit intestinul subţire. Boala – foarte rapid transmisibilă comunitar – se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului, prin pierdere de electroliţi (substanţe minerale). Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută uşor prin mortalitatea ridicată de 85% la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letalitate să scadă între 20 şi 70% la cazurile netratate. Nu există, încă, din păcate, un vaccin antiholeric(!?). Dar nebunia imperială rusească… nu sesizează, ori, poate(?), se foloseşte, pervers, de acest major pericol pentru omenire: renaşterea groaznicei epidemii (pe care, toţi, o credeam uitată, moartă, istoric vorbind!). Am citit dintr-o postare a primarului din Mariopol – oraş controlat de ruşi – care sesiza apariţia acolo a primelor cazuri de holeră… E groaznic! (Repet: credeam că holera e o boală medievală… uitată… dispărută pentru vecie!). Cadavrele morţilor din oraşul controlat de ruşi… sunt îngropate, acolo, în curtea blocului; altele – nerevendicate de familii – sunt puse în „alimentare”… unde, peste un perete, subţire, se vând alimente… Cum naiba să nu vină holera!? Nu pricep ce vrea dl Putin!? În afara dorinţei lui de a ne întoarce în Evul Mediu! E un nebun… OK…, ca Stalin, ca Hitler – deşi, ştiu… fiecare dintre ei – sunt, au fost… perfect justificaţi prin „repararea onoarei” umilite a neamului lor… Dar ceea ce face criminalul paranoic Putin, în acest sec. XXI, nu are – omeneşte, vorbind – scuză, explicaţie, iertare! Să-l ia dracu! (Că uneori dracul – care e doar un biet înger căzut – ne poate ajuta). Holeră!? O credeam dispărută! E un trist news… holera… Merci, Putin! Fi-ţi-ar holera în casă!
Inflaţie. După ieşirea din pandemie, a început războiul din Ucraina, iar toate preţurile au luat-o razna! Un miriapod se duce la o bancă. Operatorul bancar: – Pentru ce anume doriţi un împrumut? – Păi… vreau să-mi cumpăr pantofi. Înainte, mă descurcam cu salariul…
Japonia. Populaţia Japoniei constă din 98% japonezi, imigraţia fiind aproape inexistentă. Puţine state au un grad atât de mare de omogenitate etnică. Rata şomajului în Japonia este de sub 4%. Japonia are peste 50.000 de locuitori care au depăşit vârsta de 100 de ani. Pădurea Aokigahara de la poalele Muntelui Fuji este locul tradiţional unde japonezii merg să se sinucidă. Dacă un japonez ar alege să se sinucidă sărind în faţa trenului, familia lui va plăti costul întreruperii călători ei. Numărul analfabeţilor în Japonia este de sub 1%. Până în prezent, Japonia a dat 18 laureaţi Nobel. Anual, în Japonia se petrec doar două crime prin împuşcare. Media anuală a întârzierii trenurilor în Japonia este de doar 18 secunde.
Tuse. „Dragostea şi tusea nu se pot ascunde.” (Ovidius, în „Heroides”).
Ţuică. „În anul 1787 a izbucnit războiul dintre Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman. Încă de la bun început lucrurile au mers rău pentru ambele tabere, turcii având probleme cu aprovizionarea, iar austriecii au fost afectaţi de câteva epidemii. În vara lui 1788 habsburgii au reluat ostilităţile pornind în marş către cetatea Vidin, cu intenţia de a o cuceri. Ajunşi la râul Timiş, habsburgii şi-au stabilit tabăra în aproprierea oraşului Caransebeş. O parte a cavaleriei a fost trimisă peste pod să verifice dacă turcii sunt acolo sau nu. Turcii nu erau, însă soldaţii au întâlnit câţiva ţigani, care s-au oferit să le dea rachiu. Ostaşii au cumpărat şi au început să bea. Văzând că nu se mai întorc, un grup de soldaţi a plecat în căutarea colegilor lor. Când i-au găsit, aceştia au vrut şi ei alcool, însă colegii lor au decis să nu le dea şi au ridicat fortificaţii temporare în jurul butoaielor. Un soldat a tras un foc de armă şi deîndată între cele două tabere s-a încins o bătaie soră cu moartea. Totul s-a înrăutăţit când un ofiţer austriac, în încercarea de a restabili ordinea, a început să strige în germană «Halt! Halt!», ceea ce a ajuns deformat la urechile soldaţilor care nu aveau multe cunoştinţe de germană sub forma «Allah! Allah!». Din cauză că era beat, dar şi speriat, comandantul unui grup a ordonat deschiderea focului, crezând că otomanii sunt peste tot. De fapt, aceştia trăgeau asupra propriilor camarazi. Din cei 100.000 de soldaţi poposiţi în apropierea Caransebeşului, 10.000 au murit.” („Revista mea”, Israel)
Viţel. După relaxarea restricţiilor, două blonde merg într-un weekend la munte. Ajung într-o poiană izolată şi fac nudism pe iarba verde. La un moment dat, apare un taur furios, iar fetele o iau la fugă, cu taurul după ele. După ce obosesc, una din ele se opreşte şi spune: Fie ce-o fi! Mai bine fac un viţel decât un infarct!
Comentarii