Cântăreaţa canadiană Shania Twain, care împlineşte în luna august 61 de ani, lansează vineri cel de-al şaptelea său album de studio, intitulat „Little Miss Twain”, despre care spune că este cel mai personal material din carieră.
Artista spune că pe noul disc a ales, pentru prima dată, să includă detalii despre viaţa sa pe care până acum le considerase prea intime pentru a le face publice.
„Îmi aduce foarte multă bucurie să împărtăşesc această parte din mine. Shania Twain s-a născut din acea mică interpretă care venea dintr-un loc despre care aproape nimeni nu ştia nimic”, a declarat artista pentru Billboard, într-un interviu publicat miercuri.
Un album despre copilăria din nordul Canadei
Piesa care dă titlul albumului vorbeşte despre copilăria artistei, pe numele său oficial Eilleen Regina Twain, când cânta coveruri în barurile din nordul provinciei Ontario şi visa să ajungă într-o zi la Nashville.
„Toate maşinile noastre trebuiau împinse ca să pornească. Era stilul nostru de viaţă. Cântam prin baruri din mici oraşe miniere şi nimeni nu credea că voi fi descoperită acolo. Doar mama avea speranţa că într-o zi va fi posibil”, a povestit artista.
Twain avea 22 de ani când părinţii săi au murit într-un accident rutier, iar aceasta şi-a amâ-nat cariera pentru a avea grijă de fraţii mai mici. Câţiva ani mai târziu a fost remarcată la Nashville, iar albumul „The Woman in Me” (1995) a transformat-o într-un superstar internaţional.
Colaborări cu Ronnie Wood, Josh Homme şi Tanya Tucker
Albumul reuneşte numeroşi invitaţi speciali, printre care Ronnie Wood (The Rolling Stones), Josh Homme (Queens of the Stone Age), T Bone Burnett şi legenda muzicii country Tanya Tucker.
Pentru Twain, duetul cu Tanya Tucker are o semnificaţie aparte.
„Mama îmi spunea mereu că ar trebui să fiu următoarea Tanya Tucker. Faptul că ea a acceptat să cânte pe această piesă este ceva ce încă îmi vine greu să cred”, a spus artista.
Ea a dezvăluit că Tucker a acceptat invitaţia fără să fi ascultat în prealabil melodia.
Fiul artistei, implicat în producţia albumului
La realizarea albumului a contribuit şi Eja, fiul de 24 de ani al cântăreţei, care figurează ca producător şi coautor al mai multor piese.
Twain spune că experienţa lor de lucru este complementară.
„El se ocupă de partea tehnică şi cântă la foarte multe instrumente, în timp ce eu rămân fidelă chitarei acustice şi felului în care compun. Mă duce în direcţii muzicale în care nu aş merge singură”, a explicat artista.
Un amestec de stiluri muzicale
Pe lângă confesiunile personale, „Little Miss Twain” se remarcă prin diversitatea influenţelor muzicale, reunind elemente de country, bluegrass, rock, soul, Motown, R&B şi chiar big band, inspirate din muzica pe care artista a ascultat-o în copilărie.
Twain consideră că, deşi experienţele descrise pe album sunt foarte personale, emoţiile transmise sunt universale.
„Multă vreme am crezut că oamenii nu se vor regăsi în poveştile mele. Dar, în cele din urmă, am realizat că dorul şi iubirea sunt sentimente pe care le înţelege oricine”, a spus ea.


























Comentarii