Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava informează că a fost extras eşantionul pentru controalele specifice campaniei din anul 2026. În cadrul acestuia se vor efectua verificări privind „respectarea criteriilor de eligibilitate, normelor de condiţionalitate şi a cerinţelor specifice intervenţiilor solicitate”. Este vorba despre controalele pe teren aferente condiţionalităii şi intervenţiilor din sectorul vegetal, cât şi de cele pentru ajutorul financiar din sectorul zootehnic.
În conformitate cu procedura operaţională privind controlul clasic pe teren, aplicabilă în campania 2026, APIA are obligaţia de a finaliza, până pe 15 octombrie, inspecţiile la faţa locului pentru cererile de plată incluse în eşantionul de control. În situaţia în care fermierii refuză verificările inspectorilor APIA, cererea de plată va fi respinsă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
„Ca în fiecare campanie, APIA se bazează pe cooperarea fermierilor, pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor de control şi verificarea respectării condiţiilor de eligibilitate aferente intervenţiilor solicitate la plată” semnalează Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava.
În judeţul Suceava, în anul acesta la cele nouă agenţii locale, precum şi la Centrul Judeţean, s-au înregistrat 37.062 de cereri pentru o suprafaţă totală de 197.112 ha. În campania din anul 2025, au fost depuse 38.779 de cereri de sprijin, pentru 195.040 ha, fiind autorizate plăţi pe suprafaţă însumând peste 1.441 de milioane de lei. Conform APIA Suceava, numărul cererilor înaintate de fermierii suceveni a scăzut cu 1.717, suprafaţa declarată cunoscând o creştere de 2.072 ha.























Comentarii