Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor sprijină Spitalul Municipal Vatra Dornei prin punerea la dispoziţie a unui imobil destinat Secţiei de Boli Infecţioase

Misiunea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de a proteja, conserva şi valorifica patrimoniul cultural, istoric şi religios din Bucovina se oglindeşte zi de zi atât în proiectele de consolidare a locaşurilor de cult şi ale clădirilor aflate în grija acesteia, cât şi în efortul comun, Stat şi Biserică, de a completa moştenirea înaintaşilor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, miercuri, 22 iulie 2026, a fost semnat un act adiţional al contractului de comodat pentru clădirea care deserveşte la ora actuală Secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal din Vatra Dornei. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, imobilul situat pe un teren cu o suprafaţă de 2539 mp este dat în folosinţă cu titlu gratuit spitalului care se îngrijeşte de cetăţenii din Bazinul Dornelor.

Întâlnirea a avut loc la Primăria Municipiului Vatra Dornei între domnul Marius Rîpan, edilul localităţii, dr. Cristian Rusu, directorul medical al Spitalului Municipal din Vatra Dornei, şi delegaţii Centrului Eparhial Suceava, pr. Viorel Ilişoi, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei ş Rădăuţilor şi reprezentant al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, pr. Ştefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media şi Comunicare, şi pr. Andrei Mocanu, consilier al Sectorului Social Filantropic al eparhiei.

Primarul Municipiului Vatra Dornei, domnul Marius Rîpan, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor pentru sprijinul constant oferit comunităţii locale. Parteneriatul dintre cele două instituţii a fost consolidat prin semnarea actului adiţional ce permite spitalului municipal să utilizeze în continuare o clădire a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei pentru secţia de boli infecţioase. Domnia sa a subliniat importanţa acestui acord în contextul demersurilor actuale de a găsi resurse financiare pentru extinderea spitalului conform normelor moderne. Pe lângă colaborarea în domeniul sănătăţii, domnul primar a menţionat eforturile comune depuse în ultimii ani pentru restaurarea monumentului istoric al Cazinoului Băilor din Vatra Dornei.

La rândul său, domnul dr. Cristian Rusu, directorul medical al Spitalului Municipal din Vatra Dornei, a punctat importanţa strategică a secţiei de boli infecţioase, mulţumind Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi autorităţilor locale pentru sprijinul logistic şi pentru spaţiul oferit. Deşi imobilul utilizat nu a fost iniţial conceput pentru uz medical, acesta reprezintă o soluţie vitală pentru menţinerea funcţionalităţii serviciilor sanitare în regiune. Unitatea medicală dispune de 30 de paturi şi este esenţială pentru îngrijirea celor aproximativ 40.000 de locuitori din întregul Ţinut al Dornelor. Nu în ultimul rând, managerul unităţii medicale a amintit eforturile constante de adaptare la standardele actuale pentru a asigura tratamente corespunzătoare pacienţilor.

Despre colaborarea strânsă dintre Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi autorităţile publice pentru a veni în sprijinul comunităţii locale a vorbit pr. Andrei Mocanu, consilier al Sectorului Social Filantropic. Sfinţia sa a evidenţiat că reînnoirea acestui acord prin care spaţiul care găzduieşte secţia de boli infecţioase este oferit gratuit Spitalului Municipal din Vatra Dornei reprezintă continuarea serviciilor medicale necesare pentru cetăţeni, parteneriatul subliniind rolul social al Bisericii în rezolvarea unor nevoi urgente de sănătate publică prin administrarea eficientă a resurselor.

Fundaţia Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei deţine în proprietate trei imobile în Municipiul Vatra Dornei: Spitalul de boli infecţioase, un apartament la casă dat în folosinţă gratuită unei familii cu un statut social vulnerabil şi Cazinoul Băilor, cunoscut ca Centrul Muzeal şi Multicultural „Palatul Dornelor”. Clădirea Cazinoului Băilor din Vatra Dornei, monument construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, a beneficiat de un complex proces de consolidare şi restaurare desfăşurat în ultimii ani, prin care a fost readusă în lumină arhitectura deosebită a edificiului considerat timp de un secol cea mai frumoasă construcţie din Bucovina. Datorită importanţei şi unicităţii monumentului la nivel regional şi naţional, clădirea fiind una emblematică pentru judeţul Suceava, s-au depus eforturi constante şi susţinute din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi nu numai în vederea redării frumuseţii de odinioară.

Aflată în prezent în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea care nu a fost funcţională timp de aproape trei decenii a impus, prin compoziţia spaţială clasică, cât şi prin decoraţiunile specifice sfârşitului secolului al XIX-lea, implementarea cu precădere a unui program de tip muzeal, beneficiind de un proiect de arhitectură prin care „s-a realizat consolidarea şi protecţia clădirii, restaurarea acesteia şi amenajarea spaţiilor interioare existente, în ideea asigurării unor funcţiuni modernizate sau noi”. Reabilitarea monumentului istoric şi schimbarea destinaţiei iniţiale într-un centru muzeal şi cultural de excepţie au fost doar două dintre obiectivele proiectului prin care s-a urmărit „creşterea interesului pentru patrimoniul istoric şi cultural din staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, prin promovarea resurselor şi tradiţiilor locale, în ideea valorificării superioare a potenţialului turistic”. În prezent, „Ateneul Bucovinei”, aşa cum este numit Centrul Muzeal şi Multicultural „Palatul Dornelor”, se bucură de peste 10.000 de vizitatori pe an.

IRINA URSACHI

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI