Ministrul Apărării i-a răspuns deputatului sucevean Florin Puşcaşu:

Nu există indicii temeinice care să susţină ipoteza pătrunderii unor rachete ruseşti în spaţiul aerian naţional

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a răspuns unei interpelări transmise de deputatul AUR de Suceava Florin Puşcaşu privind posibila trecere a unei rachete ruseşti deasupra României.

Florin Puşcaşu i-a transmis premierului Nicolae Ciucă că în ziua de vineri, 10 februarie a.c., la ora 11:37, comandantul Armatei Ucrainei, Valeri Zalujnii, a informat că două rachete Kalibr ruşesti ar fi intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova, apoi al României, după care ar fi revenit în Ucraina, informaţii susţinute ulterior şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, şi arată că o astfel de ştire nu poate decât să provoace îngrijorări legitime cu privire la siguranţa românilor, mai ales în contextul incidentului din Polonia în care doi fermieri au murit.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a răspuns că în contextul actual de securitate transformat de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, domeniul aerian rămâne unul dintre cele mai întrebuinţate. În faţa acestei noi dezvoltări a mediului de securitate Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi România au asigurat un răspuns ferm pentru asigurarea descurajării şi apărării spaţiului aerian naţional integrat în cel aliat.

„Deşi mediul aerian este unul propice apariţiei unor erori de calcul privind evoluţia vectorilor aerieni, în special a rachetelor, menţionăm că de la declanaşarea agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi până în prezent nu există niciun fel de date sau indicii temeinice care să susţină ipoteza pătrunderii/evoluţiei unor rachete ruseştei în spaţiul aerian naţional” arată ministrul Apărării.

El spune că, în conformitate cu tratatele la care România este parte, spaţiul aerian al României este integrat în spaţiul aerian al NATO şi că, în acest sens, pentru apărarea şi controlarea utilizării spaţiului aerian al NATO, structuri militare specializate organizează şi execută serviciul de poliţie aeriană.

„În eventualitatea utilizării neautorizate a spaţiului aerian naţional, România va acţiona cu toate mijloacele pentru combaterea ameninţării în baza indiciilor şi avertizărilor conform legislaţiei naţionale şi procedurilor de operare existente menţinând o strânsă coordonare cu aliaţii în scopul apărării forţelor, populaţiei şi teritoriului naţional” a concluzionat ministrul Angel Tîlvăr. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI