Când apare în „Crai nou” câte un material cu probleme negative, las deoparte promisiunea făcută să nu mai aduc în prezent amintiri dureroase şi nu mă pot ţine de promisiune… În curând a apărut un material ce descria despre campania „antimită” referindu-se, mai ales, la Spitalul Judeţean Suceava.
Ne-am bucurat că s-au produs multe schimbări, îmbunătăţiri, dotări cu aparate performante, conducere cu oameni cinstiţi şi cu pregătire profesională de înalt nivel, schimbând calificativul „Lombardia” în performanţă. Dar, din nou, o pată neagră a umbrit spitalul. Din cele mai vechi vremuri ale medicinii s-a convenit asupra faptului că trebuie să existe un cod comportamental care să guverneze relaţia dintre medici şi pacienţi, dintre medici şi societate în general şi între medicii înşişi. Termenii codului comportamental medical au fost variaţi în diverse societăţi şi în diferite vremuri, însă, la bază, stă faptul că trebuie să existe o legătură de încredere între medic şi pacient şi că medicul trebuie să se comporte într-un fel pe care societatea, în general, îl consideră acceptabil. Unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute coduri de practică pentru medici este jurământul lui Hipocrat. Încă din studenţie viitorii medici petrec ani întregi studiind anatomia şi fiziologia, învăţând despre boli, tratamente şi obligaţiile lor faţă de viitorii pacienţi.
Cu toate că trecutul trebuie… trecut cu vederea, prezentul bun nu poate fi umbrit de un trecut rău. Vestea că un medic a fost prins luând mită de la un pacient şi va fi judecat mi-a stârnit o amintire care persistă de câte ori este vorba despre relaţia pacient – medic. Am avut soră cu profesia asistent medical. Lucra ca soră medicală la punctul medical al barajului de pe Argeş, în condiţii nu numai grele, dar şi periculoase. Nu mai descriu despre condiţiile şi muncile ce le desfăşurau sondorii şi alte categorii de muncitori. După terminarea barajului, soră-mea a lucrat la Spitalul Judeţean Hunedoara. Era asistenta unui medic – mare specialist în chirurgie.
Într-o zi a fost adusă la urgenţe soţia unui sondor – mamă a patru copii –, ce necesita o operaţie urgentă. Medicul a pretins o sumă de bani, de care nu dispunea bietul sondor. Cu mai puţin decât a pretins medicul, nu efectua operaţia. Soţul disperat că nu avea de unde face rost de bani s-a dus la un prieten pentru a-i cere ajutorul. Prietenul l-a sfătuit să-l denunţe pe medic. Şi, aşa, acesta s-a dus la Miliţie şi, plângând, a po-vestit totul. Imediat s-au găsit banii pretinşi (bineînţeles însemnaţi), care au fost daţi omului disperat, care i-a înmânat. Numai că, Poliţia (pe atunci Miliţia) a găsit banii, l-a prins în flagrant, obligându-l să efectueze operaţia. Apoi au făcut percheziţie la vila doctorului, iar în podul uriaşei vile au găsit, bine pitiţi, un metru cub de bani. Soră-mea a rămas fără grai, pentru că acesta era foarte sever, un om cu o înaltă pregătire. Avea „mâini de aur”. Ce folos că inima-i era de „piatră”. Multă vreme în spital s-a vorbit despre „metrul cub”. Unii din compasiune, alţii în râs.
Cu toţii ştim că nimeni nu-i perfect pe lumea aceasta. E firesc să greşim, să avem lipsuri şi să ne dorim să fim mai mult, să vrem mai mult şi să luptăm pentru toate aceste dorinţe majore. Sunt oameni care-şi doresc asta, dar uită că şi slăbiciunile au farmecul lor aparte. Nu este mai uman să fii mai aproape de lucrul bine făcut, fără a transforma asta într-o obsesie continuă? Trăind şi lovindu-ne de situaţii diverse, ne dăm seama că ne putem fi, uneori, propriul duşman. Ne luptăm ca să agonisim, ca să-i mulţumim pe cei de lângă noi, dar uităm, astfel, că umanitatea este specială tocmai pentru imperfecţiunile ei. Şi nu cred că cineva are toate calităţile, în aşa fel încât să se poată numi perfect. Tocmai asta nu dă dreptul nimănui să-l judece pe cel de lângă el. Mulţi subordonaţi ai doctorului s-au întristat, alţii chiar au plâns, pentru că părea corect, sever, foarte bun profesionist, iar de la el aveai ce învăţa. Cu acel metru cub n-a putut cumpăra nici cinstea, nici libertatea. Închei cu întrebarea: „La ce i-a folosit atâta bogăţie???”
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii