Comemorarea martirilor masacraţi de sovietici în Lunca Prutului

> Crucile albe de pe mormintele martirilor omorâţi la Lunca, din cimitirul comunei Mahala, sunt făclii vii – e lacrima care plânge, arde în suflet şi doare

„Trecem Prutul, apa-i mare, dorul ne duce-n spinare”.

Acest dor sfâşietor i-a mânat pe românii abandonaţi şi înstrăinaţi de Patrie să-şi urmeze îndemnul inimii de a trăi liberi în Ţara lor de obârşie – România. Or, în urma pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Imediat după anexare, regimul sovietic a declanşat represiunea, din dorinţa de epurare etnică şi de înlăturare a valorilor societăţii româneşti.

În acest context, numeroşi români, din nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, au început să fugă peste graniţă, în România. Mulţi dintre ei au fost omorâţi de gloanţele grănicerilor sovietici. Crucile albe de pe mormintele martirilor omorâţi la Lunca, din cimitirul comunei Mahala, împodobite cu panglici tricolore şi bucheţele de flori roşii, galbene, albastre, sunt făclii vii, reprezintă lacrima care plânge, arde în suflet şi doare, crucile sunt martori ce ne amintesc de calvarul prin care a trecut neamul românesc înstrăinat după „eliberare”, de ororile, masacrul la care au fost supuşi românii băştinaşi în sângeroasa şi neagra noapte de 6 spre 7 februarie 1941, când sute de tineri români, majoritatea din Mahala, s-au pornit să treacă Prutul pe gheaţă, pentru a ajunge în România şi a scăpa de jugul asupritorilor. Dar au fost trădaţi şi măcelăriţi de mitralierele grănicerilor sovietici, apoi îngropaţi în gropi comune. Apa Prutului clocotea de sânge românesc.

În vara aceluiaşi an, măhălenii şi-au adus eroii acasă şi i-au dat ţărânei în cimitirul satului, dezgropându-i din unica groapă comună, rămasă după revărsarea Prutului, recunoscându-i după haine, bijuterii.

107 eroi şi-au găsit odihna veşnică pe Aleea Martirilor, fiind înhumaţi în panteonul eroilor din comuna martiră Mahala, nelăsându-i pe măhălenii care-şi poartă cu vrednicie numele de român să dea uitării demnitatea lor, dragostea de neam pentru care şi-au jertfit viaţa, prin ce calvar şi suferinţe au trecut pentru a avea dreptul la limba, credinţa strămoşească.

Această zi tristă nu e uitată la Mahala, sat martir. În fiecare an martirii sunt pomeniţi de consăteni prin organizarea de parastase de pomenire, duhovnicii comunei oficiază servicii divine. Într-o rugăciune comună i-a adunat din nou dna Elena Nandriş, preşedinta Societăţii Culturale „Gr. Nandriş”, „primăriţa”, cum îi spunem noi, care ţine mereu aprinsă candela memoriei celor care s-au sacrificat pentru Ţară şi Neam. I-a adunat într-o comuniune spirituală pe acei care simt româneşte, pe acei care nu-şi uită Sfinţii: oaspeţi din România, care au depus coroane la troiţa de pe Aleea Eroilor – prof. Vasile Adăscăliţei, istoric, din Darabani, Botoşani, preşedintele Asociaţiei Prietenii Basarabiei şi Ţinutului Herţa, însoţit de jurnalistul Vali Hudeşti, de alţi români cu suflet mare, dl Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „M. Eminescu”, însoţit de vicepreşedintele Gheorghe Ungureanu, Vasile Răuţ, preşedintele Societăţii „Golgota”, dna Maria Toacă, preşedinta Societăţii „Doamnele Române” şi vicepreşedinta, jurnalista şi folkista Carolina Jitaru, Felicia Toma, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina etc.

O lumânare a plâns în neuitare, aprinsă de dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, însoţită de prof. universitară Felicia Vrânceanu, emoţionantu-i mesaj şi coşul de flori tricolore fiind un pios omagiu pentru sfinţii care-şi dorm somnul de veci sub lespezile celor 38 de morminte; iar rugăciunea de pe buzele duhovnicului păstor îi ţine pe martiri mereu vii în inimile consătenilor.

Duminică, la Mahala, la parastasul divin, oficiat de preotul Nicolae Moroz, românii prezenţi s-au rugat pentru toţi sfinţii neamului, iar mirul evlaviei a picurat cu neuitarea martirilor care s-au sacrificat pentru Libertate, Credinţă, Limbă şi Ţară. Am primit de pomană un colăcel şi dulciuri de la dna Elena Firman, de sufletul bunelului său Florea, deportat în Siberia, unde şi-a găsit sfârşitul infernal, decedând de foamete, ger şi muncă silnică, fiind îngropat într-o groapă comună, fără mormânt şi cruce la căpătâi. Iar masa de pomenire, încărcată cu bucate alese, a fost pregătită de cei mai apropiaţi consăteni ai dnei Elena Nandriş, prin osârdia căreia sunt organizate toate comemorările eroilor neamului, fapt pentru care îi adresăm alese mulţumiri, pentru vrednicia de a păstra vie memoria sfinţilor martiri care s-au sacrificat la altarul de jertfă al neamului.

FELICIA NICHITA-TOMA

„Zorile Bucovinei”, Cernăuţi