Preşedintele Academiei Române, la moartea lui Răzvan Theodorescu:

A trecut în lumea drepţilor un om ales

 Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi-a exprimat regretul, ieri, pentru moartea academicianului Răzvan Theodorescu.

„Este o mare durere, pentru Academia Română, pentru prieteni şi cunoştinţe, pentru ţară, pentru mine personal. A trecut în lumea drepţilor nu numai un savant, un cărturar de mare subţirime intelectuală, un istoric de marcă, ci şi un om ales, un om al Cetăţii, preocupat de bine, de bunătate, de soarta românilor. Să-i fie ţărâna uşoară şi amintirea eternă” a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Academiei Române.

Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a murit luni, la vârsta de 83 de ani. El era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI