Patru maşini parcate pe marginea drumului în Şcheia au fost avariate de un şofer băut

Un bărbat din comuna suceveană Arbore este cercetat penal, a fost amendat şi a rămas şi fără permis de conducere după ce a lovit cu maşina patru autovehicule parcate pe marginea drumului în Şcheia.

Potrivit anchetei poliţiştilor, joi dimineaţa la ora 4:20, poliţiştii din Şcheia au fost sesizaţi prin 112 că un şofer al unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a acroşat patru autoturisme ce se aflau parcate pe marginea acostamentului.

Poliţiştii au stabilit că şoferul, din comuna Arbore, a condus ieri-dimineaţa un autoturism Audi pe sensul unic de pe str. Aviatorului din Şcheia, iar într-un moment de neatenţie, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului, derapând şi acroşând patru autoturisme ce se aflau parcate pe marginea acostamentului.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale ale autoturismelor implicate, conducătorul auto refuzând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Întrucât şoferul avea halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde şi-a dat consimţământul în scris cu privire la recoltarea de probe biologice de sânge, acestuia fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge.

Poliţiştii au procedat la reţinerea permisului de conducere, eliberându-i o dovadă fără drept de a conduce, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI