CALENDAR

Decembrie

(Undrea, Andrea, Indrea, Neios)

Cultura noastră tradiţională – populară este plină de moşnegi şi babe: Moşi de vară şi de toamnă, Moş Nicolae, Moş Ajun şi Moş Crăciun, Moş Ene; Baba Dochia, Baba din Ceata Urâţilor de Anul Nou, babe nebune, vrăjitoare, lecuitoare, dar şi Beba-Veche, Cârlibaba, Baba Novac ori Babele pietrificate din Bucegi. Cu atâta geriatrie nici nu-i de mirare că acest popor, astăzi fără eroi şi cult pentru Ţară, nu poate fi decât vlăguit, anemic, letargic, secătuit.

Din zăpezile abia pornite de bătaia aripilor arhangheleşti (8 noiembrie) şi-au pus în plete şi barbă argint Moşii acestei luni: Moş Nicolae (n. la 287 în Patros – Lichia, în vremea lui Diocleţian şi Maximilian; prigonit, eliberat de Constantin cel Mare; prezent la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325) şi Moş Crăciun (pseudomit, personaj arhetipal nesacralizat – v. V. Kernbach). Aşadar, dintre moşnegii hâtri, foarte dragi copiilor, aceştia doi bântuie veacurile, aşteptaţi frenetic. Ierarhul Nicolae are aură şi icoană – moş blajin (mai puţin pentru Ion Creangă) e iubit mai ales pentru că le umple, pe furiş, ghetele cu ispititoare daruri. Cei mai mulţi dintre creştinii noştri necititori azi de „Pateric”, „Psaltire” ori „Mântuirea păcătoşilor”, ştiu doar că Sf. Nicolae i-a tras o palmă zdravănă unui răzvrătit care se chema Arie. Arie era un preot inteligent, dar a plătit rău pentru o opinie. Biserica, precum vedem în frescele monastirilor noastre blânde şi iertătoare, l-a aruncat în şuvoiul de foc al Iadului. Despre Ierarh, când ninge, omenii noştri zic: „Îşi scutură moş Nicolae barba”. Aşa zic şi despre baba Dochia, că-şi scutură cojoacele, ori despre Sfântul Ilie, că e dincolo de tunete şi fulgere.

Moş Crăciun, cu un înaintemergător, Moş Ajun, e sub povara sacului cu daruri, ca şi Moş Nicolae (Ajunul Crăciunului: Kerecunj vecer, la maloruşi; Vigilia nativitatis Christi). Moş Crăciun e fără icoană, neimortalizat în frescă, deşi-i bun, blând şi generos. El are în jurul făpturii sale nu aureola sfinţilor, ci aura copilăriei noastre.

Cei doi moşnegi veneraţi de noi sunt vecini, cum tot vecine-s religia şi mytologia. Moşii vin din străvechime, năduşind prin troiene, pe acelaşi drum şi popasurile lor sunt la aceleaşi ferestre din care se ivesc, aşteptători, nerăbdători şi zglobii, cu capete ca nişte bulgăraşi de omăt, copiii noştri.

Decembrie e luna când toate pregătesc măreţul eveniment, unic şi de veacuri aşteptat: Naşterea lui Iisus Hristos (Mt. 1.18.2.1-12; Lc. 2.1-20).

Vechiul Testament şi-a înălţat de multe ori trâmbiţele trezitoare, înainte vestind ziua cea mare, „plinirea vremii” (Gal. 4,4). Dies natalis Domini corporalis, Festum natale Christi, e precedată de cele 40 de zile de post (ajunul Crăciunului) închipuind timpul patriarhilor şi drepţilor din V. Testament, în aşteptarea lui Mesia. Sf. Simeon Tesalonicul susţine că cele 40 de zile simbolizează postul marelui civilizator şi profet Moise până a primi, în Sinai, Legile – Decalogul, practică impusă de la 1166, în urma unui sinod constantinopolitan. Alimentele, specifice abstinenţei creştine, sunt binecuvântate de preoţii călători din casă în casă, după tradiţie, când cu icoana Naşterii Domnului binevestesc, precum păstorii de odinioară, fericitul eveniment. Roadele şi darurile (amintind ospăţul frugal al profetului Daniil, grâu, fructe, miere, produse vegetariene ascetice) neatinse până atunci (în ultima zi a postului se ajunează aspru) se binecuvântează pentru ca bucuria să fie deplină (I. 15.11). Casa creştinului, dar şi inima sa, devin, simbolic peşteră, iesle, Bethleem/Viflaim, casa pâinii, loc unde s-a născut Hristos. Lumea însăşi e o casă universală care are acum în mijlocul ei ca oaspete ales pe însuşi Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, pe Păstorul, Mijlocitorul şi Mântuitorul (Mt. 1.18.24; Lc. 2.1-20; Mt. 18.20; I Tim. 2.5-6; I Ioan 4.9-10). „Colindul sfânt şi bun” (calendae – lat.; kalándai – gr.) intră în desfăşurare. Sub toate ferestrele luminate ale „caselor domneşti” şi ale „bordeielor fără foc”, pe uliţe şi pe străzi, în sate mai ales, dar şi-n urbele creştine, colindătorii mici şi mari merg „după rază / pe Hristos să-l vază / că Mântuitorul / şi izbăvitorul cu trup a venit; / că astăzi Curata, / prea nevinovata, / Fe-cioara Maria / naşte pe Mesia”. Aceiaşi şi mereu alţii, din veac, „din an în an sosesc mereu / la geam cu moş Ajun”, răspândesc vestea minunată, despre „Cel făr’ de-nceput”, cum L-au descoperit în timpuri vechi prorocii, trimis în lume „Să se nască / Şi să crească, / Să ne mântuiască”. Din an în an şi din neam în neam, într-o neîntreruptă comuniune ontologică: cei de azi „cu strămoşii cântă în cor (… ) Tot moş era şi-n vremea lor / bătrânul Moş Crăciun”, bătrânul Crăciun fiind, după cum se vede, fără vârstă, bătrân veşnic, contemporan cu toţi, atemporal ca Dumnezeu sau poate chiar Dumnezeu. Cu bucurie se cântă, cu bucurie se primesc darurile. Se mişcă după crucea ferestrelor, în zare de cetine şi ghirlande, măicuţele cu basmale curate şi altiţe pe mâneci de omăt, gospodarii tineri şi vârstnici însufleţiţi de cântecul răscolitor de amintiri, împărtăşindu-se toţi din plenitudinea urării: „Care bucurie / şi aici să fie / De la tinereţe / pân’ la bătrâneţe!”. Dar li se transmite şi o povăţuire întru cumpătare: „Dar nu uita când eşti voios, / Române să fii bun”, căci la Crăciun e de auzit Oda păcii: „Pace între oameni şi bunăvoire” (Lc. 2.14). Moş Crăciun sosind de prin nămeţi, aduce daruri multe, însă cel mai mare dar al Crăciunului este însuşi Pruncul Hristos, cel care ca robul s-a smerit, „prunc mititel şi-nfăşeţel/ în scutec de bumbăcel”, înfăşurat în veşminte ţărăneşti simple, urzite chiar aici, din inul şi cânepa noastră. Într-acest fel de înfăşurături fiind odrasla lui Dumnezeu, „vântul bate, nu-l răzbate / neaua ninge / nu-l atinge, adică natura nu-i potrivnică, ba chiar se teme parcă să-i strivească murmurul de prunc, frăgezimea florală. Auzind despre El „Irod s-a tulburat / Pe crai la el i-a chemat / (…) Şi-n Vifleem au intrat, / Pe toţi pruncii i-au tăiat”. Dar Cel ales este ocrotit de Creator, căci misiunea Lui mesianică pornită acum, avea să se releve într-o nouă culme transfigurătoare/integratoare, în jertfa golgothică. Cu acest prilej, nenumăratele versuri transmise pe cale orală, venind din lumea noastră daco-latină încreştinată, nu conţin numai mesajul evanghelic – creatorii anonimi, veritabili poeţi din stirpea „dătătorilor de legi şi datini” (Eminescu) sublimează un Rai de dincolo de Rai, accentuând puritatea, frumuseţea, fragilitatea, florile dalbe, coroana de trandafiri, colacii de grâu, vinul, miresmele, copilăria naivă, povestea nesfârşită a acestei lumi trecătoare.

Evenimentele din prima parte a biografiei Fiului lui Dumnezeu sunt actualizate mai ales în spaţiul rustic românesc. Dumnezeu este un bunic înţelept, un tată bun, un ţăran patriarhal, cel mai respectat oaspete din capul mesei Satului. E „vechi de zile” ca şi satul, ca şi neamul, de-o vârstă cu toţi, contemporanul tuturor. Colindul zice: „Astăzi S-a născut / Cel făr’ de-nceput”, accentuând astfel un prezent continuu. Stihurile „Pace pe pământ, / pace sus în cer, / hai lerui ler” sau „Astăzi vine pe pământ / Domnul păcii / Cel prea sfânt”, pun în evidenţă bucuria lăuntrică conjugată cu pacea de dinafară, relaţia dintre loc şi lume. Şi cum „Plinirea vremii” nu-i destinată numai unui popor anume ales, ci tuturor neamurilor: „unu-n Ţara Nilului / altu-n a Iordanului, / unu-n Ţara Românească, / Moşie Dumnezeiască”, întru Mesia „chip luminos”, colindătorii îi îndeamnă pe toţi oamenii: „Lăudaţi şi cântaţi / şi vă bucuraţi, căci mântuirea e universală, Împărăţia lui Dumnezeu nu are frontiere.

E-n bucuria acestei vestiri, după cum se vede, o largă comuniune cu generaţiile trecute, evocate şi invocate în stihuri remarcabile care, dincolo de continuitatea datinilor şi tradiţiilor vorbesc despre însăşi continuitatea limbii. Prin colind limba şi-a conservat modulaţiile şi arhaitatea, arhitectura fagurelui de miere. Aşadar, memoria strămoşilor este un chivot ocrotitor de sacramente. Fiii binecuvântaţi ai marilor aleşi, ctitori de ţară şi limbă, de frumuseţe şi nemurire trebuie să ştie şi să mărturisească acest adevăr, mai ales azi într-o ţară care a pierdut tot ce odinioară o legitima ca „România pitorească”.

„Mici cronici cu circulaţie anuală în toate provinciile române”, colindele fac parte din „arhivele popoarelor” (Alecu Russo). Dimitrie Cantemir, voievodul cugetării noastre medievale, în scrierile sale a întârziat îndelung asupra acestor valori şi, după el, toţi condeierii luminaţi ai Neamului. Colindătorii sunt oaspeţi buni, solii benefice, din uşă în uşă, adică din veac în veac purtând „candela adevărului” şi „floarea neuitării”.

Colindele sunt, totodată, mici evanghelii pasagere, făclii de lumină din Lumină. Crainicii lor, copiii, sunt apostolii candizi care încreştinează cu bucuria lor timpul cosmic. În colinde-s comprimate erele lumii, geneza, file din calendarul roman, (colindae Januarii) licăriri mitologice, Mytra, Apollon, Helios, semne astrale, comete vestitoare etc. (M. Eliade).

Pentru locuitorii Noului Aşezământ, colindele, sunt cântece de leagăn pentru Iisus, pentru Cel ce uneşte Vechiul Testament cu Noul Testament, Cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul, cu umanitatea planetară. Sunt cântece/imne pentru Cel ce restaurează omul, cosmosul din om (D. Stăniloae). Odele cetelor îngereşti unite cu glasul păstorilor – primii prieteni şi vestitori pământeni ai lui Hristos, au devenit o corală doxologică – celestă şi terestră. Textele creştine sunt vii în Biserică şi în datină (Lc. 2.13-14). Versurile, întotdeauna simple, au lirism şi conţinut istoric–dogmatic (imaterialul materializat, inaccesibilul accesibil, atemporalul temporalizat, eternul continuu, treimea – trecut, prezent şi viitor în deofiinţimea veşniciei divine). Crăciunul (recreaţie) are universalitate, îi cuprinde pe toţi cei vii şi pe cei în aşteptarea Învierii, nădăjduind „viaţa veacului ce va să vină”…

Ziua Naşterii Domnului – 25 decembrie, Dies Creationis Christi, zi fixată în timp de către instituţia religioasă, se serbează încă dinainte de secolul IV. În Biserica orientală până la mijlocul secolului IV se sărbătorea deodată cu Botezul (6 ianuarie), numindu-se Epifanie (Arătare). De la sfârşitul secolului IV s-a sărbătorit separat, mai întâi în Constantinopol, apoi în Antiohia, Egipt şi Ierusalim. Ioan Hrisostom aminteşte practica aceasta şi în Tracia. Ziua Naşterii Domnului a înlocuit sărbătorirea Soarelui (Mythras), Saturnaliile şi Brumariile respectate în timpul lui Aurelian. În a doua zi, Biserica o sărbătoreşte pe fericita Mamă, Maica Domnului. În noaptea Crăciunului (creaţio sau calaţio) credincioşii ieşeau la miezul nopţii strigând din toate puterile: „Fecioara a născut! Lumina creşte!”.

În a treia zi a Crăciunului, Biserica îl co-memorează pe primul martir creştin, arhidiaconul Ştefan (27 decembrie), unul dintre cei 7 diaconi între eleniştii hirotoniţi de apostoli (Fap. 6.16). Zelosul mucenic, ca mai târziu apostolul Pavel (v. Fap. 6.5-15, 71-60) s-a săvârşit cam în anul morţii lui Hristos, lapidat în Valea lui Iosafat, îngropat la Ierusalim apoi strămutat în Constantinopol.

Astronomic, acum zilele sunt cele mai scurte şi nopţile cele mai lungi. După 25 decembrie zilele cresc şi nopţile scad. Simbolic, dar şi afirmată de istorie şi teologie, lumina lui Hristos sporeşte începând cu naşterea Lui. Nopţile scad – timpurile mytologice, idolatria se destramă. Venind să împlinească legea (Mt. 5.17), Hristos „măsura tuturor” (Lc. 6.27-31, 6.35-38), adevărata „lumină a lumii” (8.12), avea să cutremure din temelii antichitatea păgână, să dărâme capiştile templelor politeiste, „răsăritul cel de sus” sparge bezna. Cam în aceeaşi vreme petreceau şi alte popoare în bucurie şi emoţie sărbătorile lor specifice: iudeii sărbătoreau sfinţirea templului din Ierusalim (sărbătoarea luminilor, a Asmoneilor), egiptenii îl sărbătoreau pe Osiris, zeul solar, perşii îl sărbătoreau pe Mythra, la romani se sărbătoreau saturnaliile, juveniliile şi brumariile.

Este de înţeles de ce în colindele noastre au pătruns florile dalbe, florile de măr, căci Anul nou era serbat de romani primăvara. Lauda luminii: Dies Natalis Soli Invicti, a fost importată în imperiu din Asia, zi mythraică sărbătorită chiar la 25 decembrie etc. „Soarele dreptăţii” (Mal. 4.2) creştin înlocuieşte Soarele-Mythra. Iată ce vorbeşte troparul Naşterii (despre stele/astrologie): „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei, întru ea cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se-nchine Ţie Soarelui dreptăţii, să Te cunoască pe Tine răsăritul cel de Sus”. În creştinism toate au acum un alt înţeles, fără a fi anulate deschiderile spre diversităţi cultice-religioase sau filosofice. Noua religie revelată şi intrarea ei în Istorie a fost înţeleasă ca un agiornamento care a aşezat toate valorile într-o nouă paradigmă.

În Calendarul popular sunt consemnate în această perioadă următoarele sărbători: Varvara sau Bubatul (vărsatul de vânt, variola), în 3-5 decembrie, Moşii Nicolae Nicoară, Ajun şi Crăciun. E de remarcat că la sfârşit de An sfinţii sunt bătrâni, iar la început de An sfinţii sunt tineri. Moş Nicolae era celebrat la solstiţiul de iarnă când „noaptea se întoarce către ziuă cât se suceşte puiul în găoace” (Camilar). În 20 decembrie este sărbătorit Sf Ignatie Teoforul. Acum se sacrifica porcul (Ignatul porcilor, în legătură cu Demeter, Adonis, Osiris şi Attis), „pomana porcului” oferind un ospăţ plin de delicii pentru creştini, deşi animalul era considerat… necurat. Crăciunul este o sărbătoare foarte iubită de copii: Pomul de Crăciun (cu trimiteri la ramurile verzi folosite în cadrul Saturnaliilor) de origine apuseană, şi Moşul cu daruri adaugă Sărbătorii creştine o dimensiune de poveste. Zilele Crăciunului sunt ale celor care locuiesc în Raiul copilăriei, iar zilele Paştilor, ale celor duşi spre Raiul strămoşilor, nădăjduitori de Înviere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: