Lipsa trotuarelor este o problemă, dar legea trebuie respectată

„Legea care permite Poliţiei Rutiere să ridice maşinile parcate şi pe aleile pietonale a fost adoptată recent de Camera Deputaţilor. Din OUG 195/2002 a fost eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă” a transmis recent viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu, pe pagina sa de socializare.

Maşinile parcate pe aleile pietonale îngreunează deplasarea pietonilor, fac imposibil accesul persoanelor cu handicap, a persoanelor în vârstă, a mamelor cu copii în căruţ sau a maşinilor de salubrizare. Au fost şi cazuri în care pompierii au fost împiedicaţi să ajungă la locul incendiului din cauza maşinilor care blocau accesul. Este adevărat că lipsa locurilor de parcare este o problemă cu care se confruntă nu doar Suceava, ci şi majoritatea covârşitoare a oraşelor, dar asta nu înseamnă că legea nu trebuie respectată” a apreciat Teodora Munteanu.

„Fac apel la suceveni să conştientizeze faptul că parcarea maşinilor pe aleile pietonale poate fi sancţionată de poliţiştii locali cu amendă de la 400 la 800 de lei pentru persoane fizice şi de la 800 la 2.000 lei pentru persoane juridice” a transmis viceprimarul. (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI