Să schimbăm primarul(?!)

…Ajunserăm iar la aproximativ miez de legislatură, iar unii dintre consăteni, din aşezarea noastră marginală, punând în balanţă (aşa cum au mai făcut-o deja de multe ori) promisiunile edilului-şef ales (de majoritate, nu neapărat chiar de ei), realizările şi, eventual, încă oarece aşteptări, deja şi-au pus în cap să-l schimbe, să-l dea jos, să pună, întru mai mult noroc, pe unul de-al lor. Prin urmare, pe sub şepci, se scarpină-n cap: oare acu’ va fi chip?! Căci au priceput ei, că nu-s de tot proşti, că grosul voturilor de până mai acum au venit, potrivit jurămintelor oficiale (unele chiar duse la termen, să nu minţim!), din marele sat de reşedinţă.

Aşadar, trebuie multă politică să-i mişti pe unii dintre aceia, care sunt grosul, puterea – ce au drumuri asfaltate, dispensar, teren de sport etc. – către unele dintre interesele mărginaşilor care abia au nişte pietriş pe drumuri, au dispensar online şi teren de fotbal dacă se mai găsesc nişte oi şi capre să pască izlazul etc. Iar încă mai multă politică (şi de-a dreapta, de-a stânga, de-a centru, pe şanţuri şi pe şuşa), la o adică, să-i uneşti în ale lor năzuinţe, la zi ori de perspectivă, pe cei din satele răspândite istoric şi administrativ mai mult ori mai puţin colateral, fie de peste drumul naţional, fie de peste râu, fie de peste pod, fie de peste etnie. Aproape e – că aşa vine iar aniversarea, evenimentul – ca şi cum ai vrea să uneşti, într-un adânc elan de suflet, cu sorbire, întru sublimă înălţare Moldova, Muntenia şi Ardealul. D-apoi astea nu-s în stare să aibă oarece unitate de vederi când e să punem preşedinte de ţară, prin urmare greu e să urnim noi nişte sate distanţate spre a seduce, cu fior, poziţia centrului comunal! Vorba ceea: hai la gârlă, cu grăbire, s-o secăm dintr-o sorbire! Şi-apoi câtă osârdie să mai fie de-a face peste ea pod nou, de-a aşterne asfalt, de-a pune becuri şi de-a alunga câinii care ne latră la hotare…