Percheziţii pentru destructurarea unor grupări acuzate de contrabandă, trafic de migranţi, corupţie, posesie de droguri

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au pus în executare, ieri-dimineaţă, 83 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice din judeţele Suceava, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi şi Gorj, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă, deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de ţigarete peste limita legală, trafic de migranţi, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, precum şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Potrivit DIICOT Suceava, în cauză s-a reţinut că, începând cu luna noiembrie 2021, mai mulţi cetăţeni români ar fi constituit un grup infracţional organizat care ar fi avut ca scop traficarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară, precum şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător. Aceste activităţi care s-ar fi derulat cu precădere în judeţele Bihor, Suceava, Maramureş şi Mehedinţi.

Aflăm că în cadrul activităţilor de cercetare şi documentare a activităţilor infracţionale au fost constatate şi alte infracţiuni aflate în strânsă legătură cu cele de mai sus, respectiv infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, şi infracţiunile de dare şi luare de mită.

Ni s-a specificat că, în acest caz, se efectuează şi urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, faptă comisă în contextul declanşării şi desfăşurării conflictului armat din Ucraina.

În condiţiile în care autorităţile ucrainene au introdus măsuri restrictive de circulaţie faţă de cetăţenii proprii, unii dintre migranţi ar fi încercat să treacă, în mod fraudulos, frontiera de stat cu România.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Iaşi, Bacău, Oradea, Cluj-Napoca, Craiova, Maramureş, Covasna, Mehedinţi, Gorj, IPJ Oradea – SICE, IPJ Bistriţa Năsăud – SICE, respectiv IPJ Satu Mare – SICE.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT.

La acţiune au participat şi jandarmi ai Jandarmeriei Române. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI