Politica nimicului (Breaking news!)

Vremuri încurcate trăim, dragi cititori, dar pe cât sunt ele de încurcate, pe atât le mai încurcăm şi noi. Iată ideea generală a abordărilor politice din mass-media ultimelor zile: nimicul în toată nimicnicia sa domneşte în România. Nu ne spune nimeni cine a făcut şi pe ce date se bazează concluzia asta tembelă, dar cu toate astea, este rostogolită pe majoritatea canalelor media. Astfel, actuala coaliţie de guvernământ nu e în stare de nimic, deşi majoritatea sa parlamentară e de peste 70%; preşedintele Iohannis este nimicul în persoană, un trădător sadea, zic Drulă & Barna (USR), nu mai reprezintă demult interesele tuturor românilor; prim ministrul şi alţi membri ai guvernului s-au întâlnit la Bruxelles cu marii mahări ai UE, dar n-au rezolvat nimic, iar România a ajuns o biată colonie a UE şi a SUA, bătaia de joc nu numai a Olandei; economia nu merge, românii au sărăcit, şcoala e vai de capul ei, în schimb hoţii şi corupţii prosperă, frigul şi foamea ne vor veni de hac, toţi conducătorii noştri fiind proşti, incompetenţi, hoţi…

Să fi având criticii aceştia niscaiva informaţii secrete despre poporul român? Au ei competenţe, studii academice avansate, că ne fac pe toţi proşti? Să fi fiind criticii noştri cine ştie ce somităţi ştiinţifice, experţi, specialişti în afară de orice dubiu? Să fi testat ei coeficientul de inteligenţă al conducătorilor şi al „românilor“? Să fi studiat ei în amănunt activitatea guvernanţilor, a preşedintelui? Nici vorbă: cei mai mulţi critici sunt mardeiaşi, mercenari mediatici angajaţi cu simbrie de partide şi lideri politici să-i „trosnească pe dujmani“. Unii ca Cătălin Drulă – specialist în calculatoare, Dan Barna – licenţiat în drept, George Simion – administraţie şi afaceri, deci cu ceva studii universitare, dar fără absolut nicio relevanţă pentru ideile în cauză care ţin de expertize, analize economice, sociologie politică, trăsnesc cu acuzaţii fioroase şi apelative groteşti ştiind bine că respectivii nu le vor răspunde, nu-i vor da în judecată… Până odată când se va pune punct ţăţismului şi mahalalei, iar lucrul acesta nu-l poate face decât Justiţia. Pentru că fără nicio bază reală îi injuriază, îi bălăcăresc pe colegii lor din politică alături de fraierii de noi care le-am dat votul!

Mi-a atras atenţia acuzaţia de trădare a preşedintelui Klaus Iohannis, acuzaţie care nu poate rămâne fără urmări: pe de o parte, preşedintele ca şef al statului e comandantul forţelor armate, principalul negociator al României la NATO, UE, reprezentantul României în relaţiile cu alţi şefi de state. Cine are interes să slăbească poziţia preşedintelui României, să atenteze la situaţia actuală a relaţiilor cu marii jucători politici ai lumii, la sistemul de alianţe, cel mai promiţător din existenţa statului român, numindu-l pe preşedinte trădător? S-a sărit calul, iar un procuror curajos trebuie să intervină.

Din păcate, criticii acerbi ai actualei stări de lucruri nu sunt, cum ar fi firesc, numai în Opoziţie, ci şi în curtea aliatului principal al coaliţiei, PSD, însă criticile acestuia se îndreaptă doar împotriva PNL, vinovat de toate nefăcutele, în timp ce social-democratul Marcel Ciolacu îşi arogă numai merite sieşi şi PSD: numai ei dau pensii şi salarii mărite, numai ei ştiu să guverneze şi au rezultate, fără ei nu mai pupau ceilalţi guvernarea.

S-au trezit cu doi ani înainte de alegeri că nu stau în sondaje tocmai cum şi-ar dori şi ar cam vrea să dea bir cu fugiţii de la Palatul Victoria, sperând că în Opoziţie le va merge mai bine. Să-i lase pe liberali să-şi rupă gâtul în iarna care vine, iar ei să câştige singuri majoritatea la alegerile din 2024, să fie singuri la guvernare, aşa că, hulpavi de 3 decenii, îşi canibalizează adversarii politici penelişti, colegi de guvernare! Si nu este pentru prima dată.

Numai că de data asta ieşirea de la guvernare a PSD va fi percepută de populaţie ca trădare a intereselor naţionale: România are nevoie de o forţă politică în stare să facă faţă şi războiului de la graniţă, şi iernii, şi pandemiei care încă n-a plecat. Altfel zicătoarea „ţara arde şi baba se piaptănă“ nu le va mai aduce succesul în campania electorală viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: