Există, în opinia unor voci de marcă din domeniul ştiinţelor sociale (filozofie, psihologie, sociologie ş.a.), o aşa-numită categorie de oameni de lângă noi veşnic nemulţumită, oameni cărora le „plouă” şi le „ninge” continuu pe cap, indiferent de starea reală a vremii. Aceştia ar fi aşa-numiţii cârcotaşi (sau „Gică-contra”), în rândul cărora se înscriu însă şi cei ce fac operă de luare în derâdere a tot ce-i rău şi ridicol (caraghios) în comportarea semenilor lor. Este vorba despre cârcotaşii puşi pe glume, care cultivă satira şi humorul prin foiletoane, caricatură şi alte „vorbe de duh” ce duc la relaxarea şi amuzamentul cititorilor. Însă, sub titlul de mai sus, nu ne von referi, în cele ce urmează, la nemulţumiţii „cârcotaşi glumeţi”, ci la nemulţumiri exprimate prin întrebări şi unele răspunsuri, uneori cu totul incomode, în legătură cu starea noastră, a celor ce ne denumim bucovineni (mai curând nord-moldoveni).
Vom începe prin a lua în considerare o declaraţie recentă făcută în ziar de conducerea administrativă a judeţului Suceava, prin persoana preşedintelui CJ: Bucovina se află în criză de lapte (şi, evident, derivatele sale!). Paradoxal la un moment dat! Tocmai judeţul Suceava cunoscut prin tradiţie ca fiind una dintre zonele cu cea mai performantă zootehnie din ţară să ajungă a consuma lapte din import? Oare de ce? Răspunsul este mai mult decât a fi unul simplu: pentru că nimeni nu vrea să mai lucreze într-un domeniu neprofitabil şi în condiţii igienico-sanitare departe de normele de viaţă cât de cât civilizate. A creşte astăzi animale înseamnă a accepta, în mod conştient, robia, fără a te bucura cât de cât de munca ta. Dispar sub ochii noştri micii fermieri crescători de animale şi ca urmare a inechităţii concesionării islazurilor (păşunilor) comunale incluse şi acestea în epidemia corupţiei sub cele mai ingenioase forme de manifestare.
Zeci şi sute de hectare de păşuni au fost concesionate unora care, prin numărul de animale pe care le deţin, nu pot justifica contractele încheiate, în timp ce cei mai mulţi, mici fermieri, şi-au vândut animalele deţinute prin pieţe şi oboare cu destinaţia abatorizării. La toate acestea se adaugă tot soiul de boli „menite” a contribui la „creşterea” şeptelului: pesta porcină, gripa aviară şi mai curând o boală (virotică sau microbiană) ce face ravagii în turmele de oi şi capre! Nu se poate uşor uita dezastrul celor 12.500 de oi înecate la marginea litoralului românesc, ce urma a ajunge în ţările arabe(?). Şi în aceste condiţii ce le oferiţi turiştilor, domnilor şefi ai judeţului, atunci când îi invitaţi la sărbători de iarnă, pascale etc. în Bucovina? Să vină cu mâncarea de acasă, vorba românului: „Poftim la masă dacă ţi-ai adus de acasă!”. Nu doresc a da sfaturi nimănui, deşi prin vârstă şi experienţă a vieţii nu cred că ar trebui să-mi fie ruşine a-mi exprima măcar un punct de vedere, dar nu pot a nu aminti aici despre lemnul pădurilor noastre pe care-l dăm spre prelucrare altora, nu pot face abstracţie de fructele de pădure (în mod deosebit de ciuperci), de piscicultura montană şi, bineînţeles, de creşterea taurinelor, ovinelor şi chiar a altor animale domestice ce pot fi hrănite de pământurile pe care le deţinem, inclusiv cele forestiere (mică industrie artizanală).
Unde mai eşti stimate dl dr. veterinar R.R., care ai făcut gargară ani şi ani despre economia montană (montanologie) şi ce a ieşit din toată teoria dvs? Au ieşit ideea „magnetului turistic” Rarău, Poiana Bucovinei (imitaţie după Poiana Braşov) şi alte idei de altfel atrăgătoare, dar realizabile la sfântul aşteaptă… ca să nu spun altfel. În treacăt fie zis: arătaţi-mi un drum naţional ori judeţean care pe distanţe de zeci de kilometri sau mai mult dispune măcar de un singur punct cu rol tehnico-sanitar? Unde să-şi facă nevoile fiziologice turistul? La margine de cultură de porumb? Cer scuze cititorului pentru o relatare de mai puţin bun-simţ, dar care constituie o realitate.
Rămânând tot în sfera agriculturii şi pădurilor, reamintim că de curând doamna director executiv a Direcţiei Agricole Judeţene a făcut cunoscut că în judeţ, urmare a secetei din vara anului curent, peste 1.000 ha de culturi agricole au fost calamitate (cu date pe sortimente de culturi). Şi atât! Dar ce măsuri s-au întreprins pentru combaterea secetei, cu ce rezultate şi mai ales ce ne propunem a realiza în viitorii ani pentru combaterea efectelor secetei, a inundaţiilor etc. în zonele astăzi grav afectate de seceta prelungită a anului în curs? Canci! Cine ar trebui să vină pentru reabilitarea şi continuarea sistemului de irigaţii Hânţeşti – Vereşti, zonă cu cel mai mare efect nefast al secetei?
Ne mulţumim doar a face constatări sau suntem chemaţi a ne aduce contribuţia de specialişti la remedierile ce se impun? Pentru ce suntem retribuiţi, doar ca simpli observatori sau ni se cere contribuţie concretă în soluţionarea problemelor ca atare?
În şirul întrebărilor care se pot pune cu privire la faptul că Bucovina se vrea a fi un „pol” al turismului românesc, apar o serie întreagă de alte aspecte la fel de importante pentru municipiul reşedinţă de judeţ, ca şi pentru întreg judeţul. Şi pentru că pe dl edil-şef al municipiului problemele de natură energetică îl preocupă prioritar, şi pe bună dreptate, apare la orizont din nou întrebarea ce facem cu CET Suceava (pe cărbune), o demolăm sau mai aşteptăm să vedem ce se întâmplă în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat? Probleme au fost şi încă sunt cu privire la salubritatea urbană (epurarea biologică a apelor uzate), procesarea deşeurilor (gropi ecologice etc.). Toate acestea, la care se adaugă faptul că la cel puţin jumătate din numărul gospodăriilor rurale instalaţiile tehnico-sanitare sunt (se află) în fundul curţii, creează imaginea unei zone turistice departe de a se compara cu situaţia altor ţări din Comunitatea Europeană.
O zonă turistică este cu atât mai atrăgătoare cu cât aceasta este populată de oameni cu stare, cu nivel ridicat de calitate a vieţii.
Nu se poate concepe o zonă turistică ce se vrea cea mai… din toate, cu locuitori săraci şi înapoiaţi cu privire la nivelul de trai şi doar în cazul în care dorim a ne afla în ţara lui Tarzan şi a ţărilor bananiere… care pot trezi curiozitatea, aşa precum contele-vampir Dracula, al cărui sălaş s-a stabilit a fi, recent, în Masivul Călimani (tot în Bucovina).
Şi, tot în Bucovina, ne întrebăm câte case memoriale avem, cine le administrează şi câte alte construcţii ce se pot socoti a fi de patrimoniu se află în cercetare, investigare şi restaurare?
Pe când un lăcaş (galerie) a oamenilor de seamă în fiecare oraş bucovinean (ori chiar localitate rurală) se va înfăptui? Ori poate ne sunt indiferenţi înaintaşii noştri şi sacrificiile lor pentru a avea o ţară, a fi o naţiune recunoscută şi de cei mai înverşunaţi opozanţi?
Avem speranţa eradicării sau măcar a reducerii duşmăniilor între noi cetăţenii români, pentru a înlătura consecinţele unui aşa-zis „blestem mioritic” în relaţiile interumane? Sunt necesare încă multe eforturi în educaţie şi sănătate şi tot atâtea în domeniul asigurării condiţiilor decente de muncă şi viaţă pe plaiurile noastre binecuvântate de Dumnezeu!
ROMULUS SFICHI
Comentarii