> PS Damaschin: Este o responsabilitate pe măsura importanţei locului şi ţinând cont de grelele vremi pentru Biserică şi pentru monahism, în zilele noastre
Arhimandritul Irineu Lichi a fost instalat, duminică seara, ca nou stareţ al Mănăstirii Bogdana, în prezenţa PS Damaschin, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Ierarhul a subliniat cu acest prilej că momentul nu este doar unul cu valenţe istorice şi cu mesaj de continuitate, ci şi unul profund duhovnicesc, aşa cum se cere a fi înţeleasă orice aşezare a unui nou stareţ într-o mănăstire.
PS Damaschin a arătat că peste exact o lună se vor împlini 30 de ani de când Bogdana a fost redeschisă ca obşte monahală, amintind că cea mai veche biserică de zid din Moldova, veche reşedinţă episcopală, a fost 210 ani doar biserică de parohie, în unele răstimpuri cu program mai mult de vizitare decât de slujire.
„Binecuvântată a fost acea zi de Sf. Nicolae din 1992 când IPS Părinte Arhiepiscop Pimen l-a aşezat ca stareţ pe părintele arhimandrit Tudor Pavlo, stăreţie dusă mai departe din 1996, cu multe realizări administrative, de către părintele arhimandrit Iustin Dragomir, până iată, în anul acesta 2022. Amândoi vrednicii stareţi – cărora li se cuvine totdeauna amintire cu recunoştinţă – l-au avut alături ca părinte, sfătuitor şi mult rugător pe PS Gherasim Putneanul, «bunicul de la Bogdana», cum i s-a mai spus” a menţionat PS Damaschin.
Ierarhul a adăugat că a venit vremea ca sarcina de a păstra, de a continua şi a îmbogăţi lucrarea acestora să fie încredinţată de IPS Părinte Arhiepiscop Calinic părintelui arhimandrit Irineu Lichi, care este de acum noul stareţ al Mănăstirii Bogdana.
„Nu e doar o demnitate, o recunoaştere a muncii de până acum şi o onoare deosebită pentru părintele Irineu. Este o slujire, o ascultare, o responsabilitate pe măsura importanţei locului şi ţinând cont de grelele vremi pentru Biserică şi pentru monahism, în zilele noastre” a mai spus PS Damaschin.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis noului stareţ să urmeze pilda foştilor stareţi.
„Aveţi în grijă această bijuterie de biserică; păstraţi-o spre bucuria domnilor Moldovei înmormântaţi aici şi faceţi-vă vrednic a fi, într-un anume chip, urmaş al muşatinilor ctitori de lucruri trainice, în zidiri de piatră şi în zidiri în duh. Să vă dăruiască Dumnezeu, părinte stareţ, înţelepciunea de a răzbi prin noian de încercări, de ispite, de provocări, de dileme pe care mai ales o obşte în mediul urban le întâmpină. Să primiţi duh din duhul profetic al Bisericii de a citi semnele vremurilor şi, pe lângă absoluta necesară grijă faţă de monumentul pe care îl primiţi, să purtaţi cu asupra de măsură grijă de părinţii şi fraţii care vi s-au încredinţat, şi când ei merg bine duhovniceşti, dar mai ales când au nevoie de doctor şi de părinte. Căci, în cuvintele Sf. Ioan Scărarul, «păstor este, în înţeles adevărat, cel ce poată călăuzi şi îndrepta prin nerăutate, prin sârguinţă şi prin rugăciunea sa, oile cele pierdute». Căci toţi vor privi spre sfinţia voastră, «ca la o icoană pilduitoare», ce se cuvine a fi pentru ridicarea şi îndrumarea lor” a arătat PS Damaschin. (N.B.)
























Comentarii