Şoferul care a intrat cu maşina într-un arbore la Poiana Stampei a murit

Un bărbat din Dorna Candrenilor, care a intrat cu maşina într-un arbore de pe marginea DN 17, la Poiana Stampei, a decedat.

Potrivit anchetei poliţiştilor, luni, la ora 15:58, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 că pe raza comunei Poiana Stampei s-a produs un accident rutier, iar în autoturism se află o persoană încarcerată.

Cercetările au stabilit că Dumitru R., din comuna Dorna Candrenilor, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, din direcţia Bistriţa către Vatra Dornei, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat pe sensul opus de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un arbore.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, care a fost transportat şi depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI