Box, Campionatul Naţional de cadeţi

Patru medalii pentru sportivii de la CSM Suceava

Boxul sucevean a cucerit patru medalii, toate de bronz, la Campionatul Naţional de cadeţi, care a avut loc de curând la Craiova.

CSM Suceava a fost reprezentată la competiţie de Constantin Vodă şi Şerban Stoica, care au împărţit ultima treaptă a podiumului de premiere la categoria de greutate 40 de kilograme, unde primele poziţii le-au revenit lui Andrei Alexandru Fleşeriu (Sibiu) şi Darius Florin Sîrbu (Constanţa).

„Am început competiţiile oficiale obţinând două medalii de bronz la campionatul naţional de cadeţi. Rezultatul este meritul sportivilor, care au muncit din greu pentru a ajunge la marea performanţă. Suntem un club mic, dar avem copii care îşi doresc enorm să ajungă printre cei mai buni”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulţumească pentru sprijin sponsorilor Promo Plus, Inter Conti, Trutzi, Ceaunul Bunicii şi Industrial Pizza şi, nu în ultimul rând, Primăriei şi Consiliului Local Suceava.

Medalii de bronz au obţinut şi fălticenenii Iulian Buleţică (categoria 52 de kilograme) şi Cristian Bereznicu, pregătiţi la clubul Şomuz de Vasile Nistor şi Cristinel Onofrei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI