Săptămâna trecută, lotul naţional de cadeţi a avut programat un stagiu de pregătire care s-a desfăşurat la Drobeta Turnu-Severin, sub coordonarea antrenorilor Ionuţ Tiţa (principal) şi Ionuţ Rouă (secund). Pentru această acţiune au fost convocaţi 22 de jucători de la 14 cluburi. Din lotul României prezent stagiul din Banat au făcut parte şi doi sportivi suceveni, Ianis Chiruţ, de la CSU din Suceava, şi Dragoş Marasin, de la LPS Suceava.
„Scopul acestui stagiu de pregătire este de a cunoaşte cât mai bine componenţii acestei generaţii. I-am văzut la lucru şi sunt de părere că vom avea un viitor bun pentru că tinerii noştri au ambiţie şi calităţi”, a declarat antrenorul principal al lotului de handbal masculin cadeţi României, Ionuţ Tiţă.
LOT ROMÂNIA CADEŢI
Portari: Adrian Mircea (CSS 2 Bucureşti), Andrei Bălan (CSM Bucureşti), Davide Marea (Liceul Liviu Rebreanu Turda).
Linia de 9 metri: Silviu Gubăuceanu (CSM Progresul Băileşti), Raul Enache (LPS Vaslui), Robert Beldiman (HC Beldiman Arad), Alexandru Popescu, Mihai Duţă (CSM Ploieşti), Nicholas Mazilu, Andrei Serafimovici (TEC Bucureşti), Ianis Chiruţ (CSU Suceava), Darius Colţoi (CSM Bucureşti), Dragoş Marasin (LPS Suceava), Tudor Ganea (Sporting Ghimbav).
Extreme: Andrei Dan (Tricolorul Breaza), Filip Zanfir, Eduard Anghel, Alexandru Din (TEC Bucureşti), Claudiu Lefter (LPS Vaslui).
Pivoţi: Silviu Mureşeanu (CSS Medgidia), Şerban Matea (Liceul Liviu Rebreanu Turda), Darius Neacşu (HC Buzău).



























Comentarii