Un bărbat de 44 de ani a fost rănit, joi seara, într-un accident rutier produs în Şcheia

Potrivit anchetei poliţiştilor, bărbatul (44 de ani) conducea în jurul orei 18:45, un autoturism BMW, pe strada Oborului din comuna Şcheia. El nu a adaptat viteza în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, întrând în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului în vârstă de 44 ani, care a suferit leziuni traumatice, fiind transportat la UPU – Spitalul Judeţean Suceava.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI