Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, mutate temporar

> Se desfăşoară lucrări de restaurare la Catedrala Arhiepiscopală

În contextul începerii lucrărilor de restaurare şi consolidare la corpul de clădire ce include chilii şi paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Catedrala Arhiepiscopală, racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a fost mutată temporar.

Potrivit informaţiilor transmise presei, moaştele au fost aşezate în clisiarniţă, pe zidurile căreia sunt ilustrate scene din timpul martiriului său. Toate slujbele religioase vor fi săvârşite pe scena amenajată în proximitatea turnului clopotniţă.

Aflăm că măsura a fost luată pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor de restaurare la unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult din ţară.

Lucrările de consolidare şi restaurare vizează protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric şi religios al mănăstirii, monument istoric de importanţă naţională. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI