Conferirea Medaliei Jubiliare rectorului Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. ing. dr. Valentin Popa, şi prorectorului Universităţii, prof. univ. dr. Ştefan Purici

Cu binecuvântarea şi din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, marţi, 12 iulie 2022, o delegaţie din cadrul Centrului Eparhial Suceava, condusă de arhid. lect. univ. dr. Vasile M. Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură ecleziastică, din care a mai făcut parte Arhid. Ionuţ Isopescu, consilier al Sectorului Educaţional-Teologic şi Protos. Ioan Tofan, referent în cadrul Sectorului Cultural, a înmânat Medalia jubiliară – înscrisă în crucea bimilenară a istoriei şi jertfei poporului român domnului prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi domnului prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al Universităţii sucevene, în semn de aleasă recunoştinţă pentru contribuţia semnificativă adusă de-a lungul timpului la păstrarea şi promovarea valorilor spirituale, culturale, educaţionale, edilitare şi sociale ale Bisericii şi neamului.

Evenimentul a avut loc în contextul Anului Jubiliar 500 – Moştenirea Muşatină – credinţă cultură istorie, la Rectoratul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, într-un cadru festiv, fiind prezent şi preşedintele Senatului Universităţii, conf. univ. dr. Liviu Gheorghe Popescu.

Domnul prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul instituţiei de învăţământ superior, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pentru conferirea acestei înalte distincţii şi a subliniat, încă o dată, importanţa legăturii dintre Biserică şi Şcoală, reprezentată în acest context la cel mai înalt nivel academic prin Alma Mater Sucevensis – continuatoarea frumoaselor tradiţii academice de la Cernăuţi – care, prin specializările puse la dispoziţie studenţilor, promovează o strânsă legătură pentru păstrarea şi promovarea valorilor spirituale, patrimoniale şi educaţionale.

De asemenea, domnul prof. univ. dr. Ştefan Purici, Prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, a adresat un cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, exprimând deschiderea şi disponibilitatea pe care universitatea suceveană o are faţă de proiectele culturale şi educaţionale iniţiate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, atât în ceea ce priveşte contextul jubiliar, cât şi în ceea ce priveşte promovarea culturii şi a educaţiei din Bucovina.

Arhid. IONUŢ ISOPESCU,

consilier Sectorul Educaţional-Teologic

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI