„Zilele Elevului Arhitect”, ediţia 2022

La sfârşitul săptămânii trecute, finalul de an şcolar a procesului de învățământ vocaţional din partea de nord-est a ţării a fost marcat de evenimentul, „Zilele Elevului Arhitect”, manifestare devenită tradiţională, aflată la ediţia a IV-a şi care are ca loc de desfăşurare fosta Uzină de Apă Suceava, sediul organizaţiilor breslei arhitecţilor din zonă.

Vernisajul expoziţiei care a cuprins cele mai reuşite proiecte, desene şi machete ale elevilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani a avut loc vineri, 20 mai. Expoziţia cu lucrări ale elevilor va putea fi văzută şi de public, părinţi şi colegi, timp de o săptămână, perioadă în care lucrările vor fi expuse în sălile de la parterul Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj din Suceava, str. Apeductului nr. 4, între orele 10:00 şi 16:00. La vernisaj au participat peste 70 de persoane, pe lângă elevii din Suceava şi Botoşani fiind prezenţi membri ai juriului, conducerea Filialei Ordinului Arhitecţilor din România şi Sucursalei Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România, reprezentanţi ai Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici, cadre didactice de specialitate.

Cuvântul de deschidere l-a avut preşedintele organizaţiilor zonale ale breslei, arhitectul Ion Andriu, care i-a felicitat pe participanţi şi concurenţi pentru implicare şi calitatea lucrărilor expuse, încurajându-i pentru continuarea eforturilor de pregătire pentru a deveni viitori profesionişti de succes. Au vorbit apoi membrii juriului, arh. prof. Corina Roncea, dr. arh. prof. Larisa Georgiana Popa, arh. prof. Alexandru Agavriloae. Aprecieri şi încurajări adresate elevilor au transmis şi ceilalţi membri ai juriului, respectiv arhitecţii Mihai Tulbure, Alexandru Oltean, Iulia Cosovanu şi prof. Niculai Moroşan.

Expoziţia a cuprins lucrări de atestate de competenţă profesională, elaborate de elevii claselor a XII-a la sfârşitul ciclului de învăţământ, dar şi proiecte, desene şi machete executate de elevii claselor terminale de la specialitatea arte vizuale. Elevii din Botoşani au venit şi cu desene care au fost expuse în centrul municipiului, în cadrul expoziţiei „Arhitectura locală”, eveniment recent desfăşurat care s-a bucurat de aprecierea publicului larg şi de participarea autorităţilor locale, municipale şi judeţene. Proiectele expuse cuprindeau o varietate de programe, de la locuinţe colective şi individuale, birouri, construcţii turistice, la muzee, reproduceri după lucrări ale marilor arhitecţi români, dar şi machete expresive şi atent elaborate. Comisia de jurizare, specializată pe domenii, a acordat următoarele premii:

Arhitectură

– PREMIUL ANUAL – PROMOŢIA 2022 – elevei Andreea Bianca Cărăuşu (clasa a XII-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava); PREMIUL PREŞEDINTELUI FILIALEI – elevului Abel Gabrielle Lache (clasa a XII-a de la Colegiul de artă „Ciprian Porumbescu” Suceava); PREMIUL SUCURSALEI SUCEAVA – BOTOŞANI a UAR – elevei Cărbunescu Mirian (clasa a X-a de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani); PREMIUL SUCURSALEI BOTOŞANI a OAR – elevei Molocea Anastasia (clasa a X-a de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani); PREMIUL TINERILOR ARHITECŢI – elevei Teodora Varvaroi (clasa a XI -a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava).

Arte vizuale

– PREMIUL FILIALEI SUCEAVA a UAP – elevei Iosub Alesia Elena (clasa a X-a de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani).

Au fost acordate şi menţiuni pentru fiecare specialitate, iar elevii care au expus lucrări au primit diplome de participare. Manifestarea s-a încheiat la etajul locaţiei unde a avut loc un util schimb de experienţă, impresii şi opinii, atât între elevii din Suceava şi Botoşani, dar şi cu implicarea interactivă a cadrelor didactice participante. S-au făcut fotografii şi s-a promis, din partea tuturor, ca şi anul viitor manifestarea va continua cu aceeaşi implicare şi succes. (Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România, preşedinte arh. ION ANDRIU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI