Un punct de vedere

Ar putea să mai vină o moară pe Siret? (II)

Întorcându-ne la amenajările hidrotehnice ale Siretului, în zona ce desparte judeţele Suceava şi Botoşani, trebuie să constatăm că, deşi din zona respectivă am avut şi încă mai avem reprezentanţi (demnitari) în forul legislativ al României, respectiv în guvern, aceştia n-au făcut nimic cu privire la rezolvarea problemelor puse în discuţie…

Dimpotrivă, despre dl. Oct. C. (fost senator şi ministru) s-au făcut referiri în presa scrisă, cu privire la responsabilitatea sa relativă la cheltuirea unor fonduri băneşti în alte scopuri decât cele destinate construirii unui pod peste râul Siret în zona localităţii rurale Talpa (unde s-a născut şi unde posedă o somptuoasă vilă de vacanţă – proprietate privată). Lucrările începute şi lăsate „baltă” (cu care s-a justificat obţinerea fondurilor ca atare) au contribuit esenţial la moartea unui om înecat în apa Siretului tocmai din zona respectivă. Trecătorul prin respectiva zonă poate vedea şi astăzi relicvele începute la acea vreme (mai bine de 15 – 20 de ani în urmă), ale podului de care-şi leagă numele dl. Oct. C. aflat în cârdăşie, la timpul respectiv, cu şeful administraţiei sucevene cu care rezona în preocupări de ordin administrativ-gospodăresc.

Dl deputat PSD de astăzi din localitatea Zamostea E.B., foarte activ şi dur în a-şi critica adversarii politici, nu a fost auzit niciodată să facă referiri la drama albiei Siretului, pe porţiunea de care vorbim, şi care afectează populaţia prin votul căreia a ajuns în Parlamentul României. Aceste lupte politice devin la un moment dat cu totul inutile şi chiar dăunătoare. Pentru alegătorul de rând, este mai curând acceptabilă zicala (proverbul) chineză: „Nu contează culoarea pisicii, şoareci să prindă”. Cine are urechi de auzit, să audă…

Astăzi, când în România (şi nu numai) se pune problema cu atâta acuitate, atât în domeniul siguranţei energetice, cât şi în cel al siguranţei alimentare (din 2019 România importă energie electrică, iar peste 70% importă, anual, produ-se alimentare), cred că se justifică necesitatea, stringentă chiar, de a acorda atenţia ce se cuvine reţelei hidrografice a ţării, respectiv a îmbunătăţirilor funciare lăsate în derivă de peste 30 de ani, cu consecinţele cunoscute de-a lungul acestora. Mai poate cineva, astăzi, din conducerea României, să se angajeze în lucrări de anvergura celor realizate la Porţile de Fier I şi II de pe fluviul Dunărea, în perioada de „tristă amintire”? Este un subiect de reflecţie, care include şi sacrificiile făcute de poporul român, înainte însă ca România să ajungă o colonie sadea, dacă nu cumva a şi ajuns!(?).

Este timpul să combatem cu tărie ipostarismul, gargara ridicolă de oriunde s-ar propaga, să apăsăm cu mai multă vigoare pedala pragmatismului şi „a lucrului bine făcut”, sloganul mai vechi al actualului preşedinte al ţării. Încheiem aici cele câteva rânduri într-o notă mai relaxantă, cred: oricum pe Siret, astăzi, nu cred a fi posibil a mai veni vreo moară, dat fiind că, dincolo de cele eventual artizanale, cel puţin în judeţul Suceava a mai rămas o singură moară „pe apă” – cea de la Ţibeni, amenajată pe o derivaţie – aducţiune – din râul Suceava – afluent de dreapta al Siretului. Dar, Siretul neţinut în „frâu” poate aduce, prin dezlănţuirea sa, alte necazuri pe care le putem, însă, preveni.

  ROMULUS SFICHI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: