Când am aflat că Ion Chideşciuc nu mai e între noi, am simţit nevoia să nu vorbesc cu nimeni, doar să mă rog… L-am cunoscut ca personalitate a culturii române şi ucrainene. A luat multe premii pentru activitatea sa literară, fiind apreciat de toţi, de la prefect şi până la oameni simpli. Toată lumea din Negostina se raporta la dânsul – ce spunea, ce şi cum făcea. A venit cu un model pe care l-a impus repede: frică de Dumnezeu, compe-tenţă, transparenţă, un model la care toţi priveau cu admiraţie, chiar şi cei din afara şcolii. Nu avea nimic de ascuns, ceea ce nu se pomenise de obicei. Faptul că un tânăr profesor se impunea nu numai în şcoală, ci şi în afara ei, în lumea culturală, chiar şi în cea a oamenilor politici, era un eveniment în sine. Lumea îl percepea ca pe un mare poet şi scriitor, iar în administraţie, în funcţia de director şcolar, era un reper, pentru că încerca să pună totul în rânduială. Avea o gândire de neamţ foarte lucidă, plănuia totul cu grijă, fiecare salariat, cadru didactic ştia ce avea de făcut şi asta nu mâine, ci peste zece, douăzeci de ani, mai ales că suntem obişnuiţi să trăim de pe o zi pe alta. Din pricina acestei discipline pe care încerca să o impună, mulţi s-au îndoit de aceste reguli dar, prin respect şi corectitudine, l-au cunoscut, l-au înţeles şi l-au iubit. S-a creat o afinitate între conducător şi subalterni care contează enorm, ajungând la o relaţie părintească. Era un om delicat, profund şi fin. Alături de dânsul era o mare bucurie să faci o sinteză între frumuseţea literaturii şi frumuseţea vieţii. Pentru dânsul, cuvintele erau sfinte. Avea un cult al cuvântului şi era unul dintre puţinii oameni care vorbeau aşa cum scriau. Era un desăvârşit stăpân al limbii române, dar şi al celei ucrainene. Era un neobosit şi strălucit colaborator al publicaţiilor „Curierul ucrainean”, „Naş Holos”, „Ucrainschei Visnec”, „Vilne slovo”. Pagini întregi puteai citi în aceste publicaţii scrise de Chideşciuc. Deseori mă întrebam: oare acest Om mai ere timp şi pentru el? De acum, noi, cititorii acestor publicaţii, vom simţi lipsa operelor lui. De astăzi, lumea negostinienilor este mai săracă. Dar vor păstra amintirea omului bun, a celui care era mereu apropiat de oameni, de necazurile şi aspiraţiile lor. Ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte. În aceste momente de adâncă durere, transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune familiei îndoliate!
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii