Aprilie sau Prier (timp prielnic ori nestatornic, după caz), era lună bună pentru lucrări agrare cu speranţe în rod, ori de instabilitate meteo care prognoza sărăcia, „traista-n băţ” (Camilar). Prierul nostru popular aminteşte de Flora din Calendarul roman. În această lună se derulau mai multe etape din Anul nou pastoral (una era urcatul oilor la munte). În Calendarul bisericesc e de reţinut sărbătoarea închinată mucenicului Gheorghe (23 aprilie), „cap al primăverii” şi, totodată, stâlp calendaristic (precum Sf. Dimitrie, spre sfârşitul anului agrar, la 26 octombrie). Gheorghe a fost martirizat în timpul lui Diocleţian, la 303. Mucenicul are toate atributele unui zeu, tot una cu Cavalerul Trac ori cu Făt-Frumos. Chipul Sf. Gheorghe a fost preluat pe steagurile de luptă în vremea Domnilor Moldovei, mucenicul fiind şi patron al armatei Ţării, dar şi al Mitropoliei istorice, încă din timpul lui Alexandru cel Bun. În ziua sărbătoririi mucenicului se puneau brazde înierbate pe porţi (obicei precreştin simbolizând renaşterea naturii).
În Prier vegetaţia iese din beznele iernii, parfumurile, culorile intră în metamorfoză – toate prefigurează misterul Învierii, pregustarea Raiului, taina lumii viitoare (I. Cor. 2.9). Grâul vestit de Pluguşor vine spre a trece printre pietrele morii şi a deveni întru fiinţarea fiinţei pâine/euharistie. Grâul are apoteoză, chip hristoforic. Toate încep cu el şi se (ne)termină cu el. De aceea Domnul îl tot pune în centrul pildelor Sale. De aceea Liturghia e circulară, cosmică, fără început şi sfârşit, precum Împărăţia. Întocmai cu Cel ce este Alfa şi Omega.
În strânsă legătură cu data Paştilor, pot fi, în aprilie: Duminica Floriilor, Săptămâna Mare – Joia Mare, Vinerea Mare, Izvorul Tămăduirii şi Paştile Blajinilor. Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim (Mt.21.1-9; Mc.11.1-9), precedată de Sâmbăta lui Lazăr (I. 11.1-44), datează din sec. al IV-lea d. Hr. Ramurile (de finic) verzi, de salcie, binecuvântate şi împărţite în biserică, amintesc şi de zeiţa vegetaţiei, Flora. „Vin Floriile cu soare / Şi soarele cu Florii” scria Alecsandri. În Joia Mare se citesc 12 Evanghelii – o adevărată biografie a Domnului, care se încheie cu pecetluirea mormântului (vezi Cina/Euharistia/Precistania: Mt.26.26-29; I. 6.35.48.53-56; I. Cor. 11.23-29). În Vinerea Mare (Vinerea neagră, Vinerea seacă, Vinerea scumpă) are loc, la vecernie, Prohodul Domnului (se cântă stihuri – ca în Bizanţ) întreit modulate duios. Acum, în vechime, umblau prin sate Joimăriţele. În Calendarul popular aveau însemnătate în această lună Zilele Păcălitului, Sângeorgele şi Marcul boilor.
În aprilie (sau mai târziu) Biserica serbează cea mai mare dintre sărbătorile creştine: Învierea Domnului, Paştile (v. Mt. 28.1-6; Mc. 16.1-6; Lc. 24.1-12; I. 20.1-18). Creştinii se binevestesc unii pre alţii cu salutarea: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Paştile evreilor se sărbătoreşte la 14 Nisan (aprilie).
Sinodul din Arelate (314) propunea ca Paştile să se sărbătorească la o singură dată în toate bisericile. În 325, la primul sinod de la Niceea, cei 318 Sf. Părinţi întruniţi au hotărât ca Paştile să se sărbătorească în prima duminică cu lună plină, după echinocţiul de primăvară (21 martie). Vezi în Tradiţie, încondeierea ouălor, „sfinţirea paştilor”, celebrarea răposaţilor etc.
Paşte fericit, Joyeuse Paques, Happy Easter nu au aderenţă la Tradiţia noastră (Camilar). Unii spun că, sub tăvălugul globalizării, nu-i exclus ca într-o zi Ziua Luminii să fie… Ziua E.ON-ului (a electricităţii)!
Cu prilejul acestei mari Sărbători, când noaptea e mai strălucită decât ziua, e bine de ascultat cuvântarea mitropolitului scriitor Bartolomeu Valeriu Anania, „Învierea lui Hristos şi învierea noastră”, şi de citit cartea lui Ilie Cleopa „Urcuş spre înviere”.
După Paşti, peste 40 de zile, Biserica sărbătoreşte Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor (v. F. Ap. 1.9-11). Ispasul, în datină, se mai numea şi Paştile Cailor, iar cele 9 joi după Paşti erau numite Joile Oprite ori Joile Verzi. Apoi, peste alte 10 zile, Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile, în spaţiul roman), Cinzecimea sau Duminica Mare (F. Ap. 2.1-8). Până în secolul al V-lea cele două sărbători se celebrau împreună. În calendarul popular, după Rusalii, era o Joie malefică, numită Joia Mânioasă sau Joia Bulcilor (revezi I Rg. 12.21 şi referinţele din „Descrierea Moldovei”).
Comentarii