… De asemenea, promisiunilor privind locuri de muncă sau cu privire la solicitarea unor servicii, uneori imorale, pentru sprijin
20 de poliţişti din cadrul IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Biroul Siguranţă Şcolară, structurile de judiciar, ordine publică şi poliţie rutieră, în colaborare cu specialiştii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, desfăşoară zilnic, în această perioadă, activităţi de consiliere şi informare a persoanelor care se refugiază din Republica Ucraina în contextul conflictului armat din zonă.
Potrivit IPJ Suceava, activităţile sunt desfăşurate zilnic, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, dar şi la tabăra de refigiaţi din oraşul Siret, la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Rădăuţi, precum şi în alte locaţii de pe raza judeţului unde sunt cazate temporar persoane refugiate din Republica Ucraina.
Astfel de activităţi se desfăşoară şi în zona Gării Burdujeni şi a Aeroportului Ştefan cel Mare Suceava, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţie Transporturi Suceava.
Aflăm că sunt consiliate în special persoanele de gen feminin, lor fiindu-le prezentate aspecte legislative şi de procedură, purtându-se discuţii cu ele în vederea reducerii riscului victimal şi conştientizării unor pericole pe fondul stării de vulnerabilitate.
În paralel, poliţiştii din structurile operative desfăşoară activităţi de monitorizare a transportului de persoane în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, fiind însă instituite filtre şi pe principalele artere de comunicaţie DN 2 şi DN 17.
Peste 800 de persoane au beneficiat în ultimele două zile de consiliere, fiind utilizate materiale de informare tipărite în limbile română, engleză şi ucraineană. Alături de poliţişti au fost şi translatori şi voluntari vorbitori de limbă ucraineană.
Persoanele aflate în mişcare ca urmare a unui conflict armat formează un grup vulnerabil care trebuie să fie protejat împotriva:
> violului, mutilării, torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane sau degradante, precum şi altor ameninţări la adresa demnităţii umane, cum ar fi actele de violenţă sexuală (prostituţia forţată şi orice formă de hărţuire);
> sclaviei sau oricărei forme contemporane de sclavie, cum ar fi munca forţată actelor de violenţă fizică, financiară, şi psihologică menite să răspân-dească teama sau teroarea în rândul persoanelor aflate în mişcare.
Principalele riscuri sunt:
> inducerea în eroare pentru oferirea unor servicii gratuite de cazare sau transport;
> promisiunea unui fals loc de muncă în alt oraş sau în alt stat membru UE;
> solicitarea unor servicii, uneori imorale, în schimbul unui pretins ajutor în vederea reîntregirii familiale;
> metoda „loverboy” – dragostea falsă sau în scopul câştigării încrederii în vederea exploatării ulterioare.
Persoanele care au suspiciunea cu privire la un astfel de pericol trebuie să ceară imediat ajutor la 112, arată IPJ Suceava. (N.B.)
























Comentarii