Mai puţin de 10% dintre persoanele care au intrat în ţară prin PTF Siret de la începerea războiului din Ucraina au trecut prin taberele provizorii organizate în judeţul Suceava

Doar 9,5% dintre persoanele care au intrat în ţară de la începerea agresiunii militare în Ucraina au trecut prin taberele provizorii organizate în localităţi din judeţul Suceava.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, din data de 24 februarie şi până în prezent au intrat în ţară prin PTF Siret 85.566 de persoane şi 10.404 autovehicule. Dintre aceştia 61.573 au fost cetăţeni ucraineni. În această perioadă au ieşit din ţară 11.332 de persoane şi 2.828 de autovehicule. Dintre aceştia 6.869,  au fost cetăţeni ucraineni.

Potrivit datelor furnizate de Prefectura Suceava, numărul total de persoane care au intrat în taberele provizorii din judeţ de la operaţionalizarea lor este 8.213, iar totalul persoanelor care au ieşit din tabere spre locuri de cazare din ţară sau străinătate este 7.285.

Astfel, reiese că doar 9,5% dintre persoanele care au intrat în ţară de la începerea războiului au avut nevoie să fie cazate provizoriu în tabere în vederea găsirii unor soluţii pentru a fi repatriate în ţările de origine sau pentru a li se găsi cazare. (N.B.)

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI