
> L.D. CLEMENT
Punând cap la cap declaraţii şi informaţii din ultimele zile, venite din partea unor importanţi decidenţi – despre care este de presupus că sunt destul de bine ancoraţi în realitate –, începând cu preşedintele ţării, cu premierul, cu preşedintele administraţiei judeţene şi până la, ca să spunem aşa, conducerea USV, s-ar părea că această oribilă criză declanşată de războiul injust, barbar, criminal al Federaţiei Ruse contra Ucrainei va fi de durată. „Va dura destul de mult (…) şi se va extinde” a zis, sâmbătă, la Siret, K.W. Iohannis. „Va continua să degenereze, urmând a afecta zone apropiate de graniţa României” a zis premierul, generalul N. Ciucă. În preajma aeroportului sucevean, unde se pregăteşte un mare centru logistic, se au în vedere lucrări de infrastructură anume, nebănuite anterior. Şi nu în cele din urmă, USV se pregăteşte a primi studenţi din Ucraina, inclusiv nevorbitori de română, pentru studii de ani de zile… Deocamdată, iată care ar fi, aşadar, declaraţiile şi informaţiile principale care ne obligă să credem că răul şi greul vor continua, devenind poate încă mai apăsătoare. Însă tot deocamdată, acestea ar fi de natură… dacă nu să înţelegem, măcar să sperăm, că războiul, cu toate ravagiile sale crunte, pe noi ne va ocoli…
Şi revin: încă mai este timp ca înţelepţii şi strategii acestei lumi de astăzi, pe care o mai credem civilizată, să găsească soluţii inteligente şi totodată umane, chiar şi lipsite de eroismul legendelor, pentru ca vocile armelor să tacă! Deocamdată, nădăjduiesc, încă ar mai fi timp pentru aşa ceva…

























Comentarii