Centrul vechi

> L.D. CLEMENT

O veste bună este că municipalitatea suceveană intenţionează să facă „ceva” în centrul urbei; şi am în vedere informaţiile potrivit cărora zece blocuri ar urma să fie reabilitate termic, în context înnoindu-li-se faţadele. Oraşul nostru merită un centru reamenajat, atât pentru localnici, cât şi pentru turişti. Căci li se întâmplă unora dintre cei din urmă să-i întrebe pe unii dintre cei dintâi: „Unde-i, la voi, centrul istoric/centrul vechi?”. Şi capătă răspunsuri corecte: „Acesta e!”. Căci nu toţi cei care ne vizitează ştiu că centrul istoric al aşezării era în zona percepută azi drept „Kilometrul zero” al Sucevei care, dacă te gândeşti binişor, e veche şi învechită. Cu modele de arhitectură urbană din anii ’60-’70 ai veacului trecut, dispuse într-un arc evocator spre zona în care odinioară va fi fost târgul feudal (între Mirăuţi şi Sf. Ioan cel Nou şi mai la vale de acestea), până sub cetate. Aşadar, Suceava are şi centru istoric, şi centru vechi. Doar că (aşa cum ne-au rămas, cum sunt) ar mai trebui reabilitat, pus în valoare. Nu în cele din urmă, poate că se va găsi o soluţie şi pentru vechiul hotel din centru, rămas de mulţi ani pustiu de oameni, consacrând-se ca aglomerată hulubărie. În oraşe civilizate, până acum ar fi fost măcar înfăşat în pânze care să arate cum a fost sau, mai bine, cum ar trebui să fie… Iar eventual zic – şi nu glumesc! – se poate avea în vedere introducerea lui într-un circuit al vânătorilor de fantome. Merită încercat. Vizitatorilor nu le trebuie decât curaj şi lanterne, iar organizatorii nu trebuie decât să-l pună la dispoziţie pe Baubau. (Şi să vă mai spun un secret. Cică dacă ajungi într-o anumită odaie de la etajul doi, dacă te vâri sub pat şi închizi ochii…, vezi cum va arăta Suceava peste 100 de ani!)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI