Între cetăţi

Şi ne-a rămas veste-poveste că, de la 10 februarie 1388, ne este atestată oficial Cetatea Sucevei… Una dintre ele, cea care fu să rămână statornică unei istorii longevive, căci în acel an, să-i zicem de graţie, voievodul de la Suceava emise zapis de bogat împrumut regelui său, al Poloniei, după ce doar cu un an înainte întoarse spatele celuilalt rege al său, al Ungariei. Va fi fost un an de vârf al tinerei Moldove feudale şi, poate, mai ales, al ducelui său, care, tot pe-atunci, avea s-o întindă mai la vale, spre sud. Nu ştim noi, astăzi, ce socoteli vor fi fost, în ce termeni exacţi i se va cuprins jurământul lui de vasal; reţinem doar că era unul dintre cei puternici ai clipei, care conta chiar mai mult decât cele 3.000 de ruble frânceşti vărsate suzeranului dacă, totodată, având putere să-şi întindă ducatul, clădea, aproape de râul Suceava, două forturi care să-i apere puterea, însă care totodată să lase de izbelişte târgul ivit până atunci între ele. La o adică de primejdie mare, domnul să fie îngrădit de fortăreţe, iar ceilalţi, după ştiinţa lor învechită, să se apere alergând în pustii şi păduri, poate în urmă otrăvind fântânile, să scape cum le-or fi norocul de localnici, adunaţi şi venetici. Nu-i limpede nici azi de ce a avut nevoie Petru al II-lea de două cetăţi cam în acelaşi loc – fie să păzească potrivit obiceiului vremii drumuri comerciale, fie să se ridice semeţe spre a nu fi încălecat –, nici de ce, mai pe urmă, după alte repetate jurăminte Poloniei, Alexandru zis cel Bun înclină s-o dărâme spre cea dinspre vest. E limpede însă că istoriile rezumate, oficializate şi verticalizate de pe urmă pretind să ne facă a crede că Moldova epocii ar fi fost una semeaţă, puternică, sigură… aşa fiind ea închinată când unui rege, când altuia dimprejur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI