Semn

Să auzi şi să asculţi

N-am mai auzit de mult timp o romanţă.

Să zicem, fără vreun dedesubt, ci doar pentru că e ceea ce-mi oferă mai repede memoria, ceva de felul: „De ziua nunţii tale-ţi scriu/ Acum câteva rânduri:/ La nuntă n-o să pot să fiu,/ Şi de-aş putea, la ce să viu/ Să mă mai vezi pe gânduri?”. Adică întocmai cum a zis, uşor vetust, poetul sau, în varianta adaptată unui înţeles diferit, mai complex, mai dramatic, parcă mai inspirat: „De ziua nunţii tale-ţi scriu/ Acum câteva rânduri –/ La nunta ta nu pot să vin/ Şi de-aş putea, de ce să vin,/ Să te mai văd pe gânduri?”

Sigur, se poate să nu (mai) umblu eu pe unde trebuie pentru asta şi, pe urmă, de bună seamă că puteam, pur şi simplu, să ascult o romanţă. O căutam, o găseam, dacă nu printre vinilinuri, atunci pe net, unde găseşti mai orice, pentru că o mare parte a culturii noastre majore şi minore, active şi pasive, se află deja acolo – şi gata.

Doar că a auzi şi a asculta sunt lucruri ferm diferite. Auzi ceea ce umblă prim lume, eşti împreună cu lumea când auzi, iar de ascultat, asculţi singur. E diferenţa, între altele, dintre solidar şi solitar. Mă vor înţelege unii şi cert nu mă vor înţelege alţii, probabil că cei mai mulţi, cărora nu le mai spune nimic romanţa în sine, dar mai ales nu există pentru ei diferenţa de care vorbesc.

Nu însă romanţa e în discuţie – vremea ei pare să fi trecut, poate chiar definitiv, măcar ca anvergură a consumului, care nici n-a fost prea mare vreodată. Era cântecul ocazional al unui sentimentalism de nişă socio-culturală. În discuţie este, de fapt, orice produs de factură înrudită, inclusiv cântecul popular, şlagărul, asemănător romanţei prin împrejurarea că, asociindu-şi cândva, pe bază de afinitate a expresiei lui cu trăirea ascultătorului, un conţinut al vieţii noastre intime şi încărcându-se cu o semnificaţie a acestuia pe care o poartă cu sine şi pe care ne-o evocă ori de câte ori se întâmplă să ne reîntâlnim, ne ia într-un fel de captivitate care ne delectează emoţional. Oarecum asemănător cu ceea ce ni se întâmplă, în primă instanţă, la întâlnirea cu recognoscibilul operei de artă, se înţelege că inclusiv al celei literare. Şi aşa se face că ne place să reascultăm cântecul – să ne reîntâlnim, de fapt, cu ceva cunoscut şi plăcut din noi înşine. Capătă rostul acesta, urmare a unei înzestrări cu înţeles pe care noi înşine o realizăm, a unei resemnificări în ordine culturală, semnul mai mult sau mai puţin complex pe care îl produce artistul de orice fel, dar şi lucrurile naturale, un peisaj, o frunză de toamnă, un tei în floare, un gest sau o înfăţiţare omenească, toate cele despre care spunem curent că sunt frumoase. Sau dimpotrivă, urâte. Iar dacă acolo, într-una sau în alta, te întâneşti cu alţii, asta e minunat.

Dar diferenţa de care pomeneam vrea  să evoce un fapt de istorie culturală: cel al unei îndelungate epocii – şi tradiţii – în care să asculţi nu a existat în sine decât prin excepţie, obişnuit el depinzând determinant de să auzi. Depinzând, cu alte cuvinte, de o ofertă. Doar marii petrecăreţi bogaţi aveau la curte şi cărau după ei, pe unde se duceau, tarafuri care le cântau ziua şi noaptea. Îi găsim mai ales prin literatura clasică rusă, dar şi prin memorii de pe la noi. Ei ascultau când doreau pentru că auzeau când aveau poftă să audă. Şi nu era a bine. Era o desfrânare şi era de rău augur. Poporul, cuminte, asculta numai când îi era dat să audă: duminica, de sărbători, la clacă, iarna la şezetori, la nuntă ori dacă petrecea boierul cu lăutari. Când prindea ocazia, iar ocazia a fost rânduită chiar sever, mai ales în sat, până destul de târziu. Probabil că până după colectivizarea comunistă, întrucât în zilele de peste săptămână se lucra din zori în noapte. Cu siguranţă că în amintirea unora mai există elementul de mentalitate al unei vremi în care nu doar că peste săptămână nu era chip să se audă vreo muzică în sat şi prin urmare, nu era de ascultat vreo muzică, dar gospodarii daţi boiereşte în vânt după petreceri cu lăutari dispreţuiau pe faţă, cu încruntare, orice apetenţă muzicală şi orice înclinaţie spre petrecere manifestată în zilele lucrătoare. Cine le avea pe astea nu era de soi, nu era de făcut casă cu el, îşi avea soarta pecetluită. Se intra cu acestea în zona păcatului – chiar dacă în sine, fără eventualele lor urmări rele, dezlănţuirile bahico-dionisiace ale sărbătorilor nu atrăgeau judecăţi mai deloc aspre. Ba parcă dimpotrivă, cam ca şi haiducia, scorneau evocări glumeţ-admirative, puteau trece drept probe de bărbăţie, de hotărâre, de personalitate.

Comunismul colectivist în complicitate cu navetismul proletariatului rural şi cu progresul tehnic din domeniul audio a schimbat mult şi în timp scurt lucrurile. Radioul peste tot prezent a transmis câteva programe de cântece populare şi de petrecere pe zi începând cu prima oră a dimineţii. Sătenii vechi s-au rărit, iar cei proaspeţi au dat plini de elan cu sapa pe tarlaua ceapeului ascultând „Întâlnirea cu melodia populară şi interpretul preferat” şi cântecele de viaţă nouă pe melodii vechi, orchestrate spectaculos şi dătător de poftă de viaţă. Au venit în scurtă vreme picapurile care, mai ales în anii 70, cu boxele în geamul deschis, au umplut optimist satele şi zilele lucrătoare de cântec şi de voie bună şi memoria de zile însorite. Pe urmă, magnetofoane, casetofoane, muzică bănăţeană şi sârbească la concurenţă cu cea oltenească. Până când, pe urmă, toate s-au amestecat, lumea şi viaţa au curs încă o dată printre roţile dinţate ale unei schimbări radicale, fenomenul de care vorbesc s-a topit, s-a dizolvat – astfel încât, iată, cineva care ar vrea să asculte ceea ce-i dă lumea de ascultat, cum ar mai putea să audă, să zicem, o romanţă?

AUREL BUZINCU 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: