Actorul William Shatner, 90 de ani, din serialul Star Trek, va zbura în spaţiu cu racheta lui Bezos

Actorul William Shatner, în vârstă de 90 de ani, interpretul căpitanului Kirk din serialul Star Trek, va zbura în spaţiu, în luna octombrie, cu racheta companiei înfiinţată de miliardarul Jeff Bezos, anunţă Business Insider.

Informaţiile nu sunt confirmate, dar surse apropiate lui Shatner au declarat pentru publicaţia TMZ că zborul de 15 minute din octombrie va fi filmat pentru un documentar.

La 90 de ani, Shatner va fi cea mai în vârstă persoană care va fi lansată în spaţiu. Zborul va fi al doilea pentru Blue Origin, după călătoria fondatorului Jeff Bezos din iulie.

În acea călătorie, Bezos a părăsit Pământul alături de fratele său Mark, de Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, şi de adolescentul olandez Oliver Daemen. Grupul a admirat privelişti uimitoare de la o peste 100 de km deasupra Pământului, într-un zbor care a durat aproximativ 11 minute.

Shatner şi-a exprimat anterior interesul de a călători în spaţiu. Anul trecut, el a trimis pe Twitter o imagine „photoshopată” cu el însuşi într-un costum spaţial al NASA, întrebând dacă ar putea să se alăture zborului spaţial comercial SpaceX Crew Dragon Demo-2 către Staţia Spaţială Internaţională.

Apoi, în iulie, în timpul unui panel la San Diego Comic-Con, Shatner a spus „Există posibilitatea ca eu să zbor pentru un scurt moment şi să mă întorc”, o referire la programul Artemis al NASA, care îşi propune să transporte oameni pe Lună în 2024, potrivit Space.com.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: