Ioan H. Sârghie (I)

Sculptorul în lemn Ioan H. Sârghie (1893 – 1971) nu este nici pe departe un artist cunoscut cât ar trebui. Nu cât s-ar cuveni, vreau să precizez, spre a-l onora prin asta pentru meritele artistice şi de altă natură, ci exact cât ar trebui pentru ca facerile lui să rodească în noi şi pentru noi, ceilalţi, conform cu legea nescrisă care guvernează de când lumea relaţia dintre oamenii însemnaţi şi ceilalţi oameni. Cu alte cuvinte, cineva nu şi-a făcut cuviincios datoria cât priveşte dreptul de înfruptare publică din ale harului acestui ales. Sau când e vorba de Ioan H. Sârghie, cineva, cu voie sau fără, cu bună ştiinţă sau fără ştiinţă, a făcut deservicii cursului natural al lucrurilor. Cu urmări care, cu totul nedrept, au depăşit deja o jumătate de secol.

În rândurile ce urmează, pe bază de documente de arhivă din anii ‘70, expun opinia că avem de-a face, în esenţă, cu situaţia de cădere în dizgraţie socialistă a unui artist de anvergură absolut notabilă şi apreciat ca atare printre specialişti – ba şi a unui cetăţean în a cărui biografie există câteva fapte care ar fi trebuit să-i asigure, chiar fiecare dintre ele în parte, un loc în memoria noastră de lungă durată şi în primul rând a câmpulungenilor. Or, iată, spre exemplu, să spunem asta, simptomatic măcar, într-o carte a domniei sale din 2016, dl. Alexandru Toma, preşedinte al Comitetului pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Suceava în perioada 1974-1989, îşi aminteşte că patrimoniul Muzeului din Câmpulung a fost „adunat cu râvnă de doi iluştri profesori, Ion Ştefureac şi Ioan Sârghie, directori ai Şcolii de Arte şi Meserii din localitate”, dar nu-şi aduce deloc aminte de Ioan H. Sârghie ca să-l menţioneze printre autorii de lucrări cu care „directorul [Marcel] Zahariciuc a organizat câteva camere cu sculptură artistică din lemn”.

Desfăşurarea de fapte pe care o relevă documentele are ca fundal un demers curajos şi insistent, poate că uneori foarte insistent, făcut în două reprize de sora artistului, profesoara din Bucureşti Stela Sârghie, devenită Serghie, autoare şi a unei cărţi despre Ioan H. Sârghie, vizând impunerea şi onorarea amintirii fratelui la Câmpulung Moldovenesc „pentru meritele de artist şi patriot român”.

Primul epiosod are în vedere, în 1972, aniversarea în anul următor a 80 de ani de la naşterea artistului şi folosirea ocaziei pentru organizarea unor evenimente în consecinţă, inclusiv a unei expoziţii retrospective şi achiziţionarea de către Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă Suceava a unui bust al sculptorului care ar urma să fie amplasat undeva în „oraşul lui iubit, pe care l-a salvat de la distrugere în al Doilea Război Mondial”. Din aceeaşi iniţiativă, bustul – creaţie mai veche a lui Spiridon Georgescu – este la această dată turnat în bronz şi costă 6 000 de lei. Interesant e că la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste există disponibilitate, arată o adresă semnată de vicepreşedintele Tamara Dobrin, în legătură cu proiectul familiei şi se avizează favorabil achiziţionarea lucrării – ceea ce implică asigurarea finanţării în acest sens –, recomandându-se ca bustul să fie păstrat în „Muzeul lemnului” (căruia Ioan H. Sârghie îi este unul dintre fondatori) până la amplasarea lui în aer liber pe un loc aprobat de Secretariatul Comitetului Central al PCR, conform reglementărilor aflate în vigoare la acea dată.

Nu există însă deloc aceeaşi disponibilitate la instituţia judeţeană subordonată – şi cu siguranţă că în primul rând la „conducerea judeţeană de partid şi de stat”, unde se decide propriu-zis ce face şi ce nu face comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului. De aici, printr-o adresă pe jumătate de coală (obişnuit pentru corespondenţa de sub un anume prag de importanţă ca destinaţie şi conţinut) şi într-o ortografie şchioapă, i se comunică „tovarăşei Stela Sîrghie” regretul de a nu se fi înţeles intenţia de a se organiza, de fapt, „prin sprijinul dvs. şi a celorlalţi membri ai familiei”, o expoziţie retrospectivă, precum şi regretul de a se condiţiona organizarea acestei expoziţii în locuinţa familiei (strada 7 Noiembrie, nr. 40), iar nu într-un spaţiu instituţional – ceea ce „ne pune în imposibilitate de a realiza această acţiune”. Drept care se restituie şi monografia redactată de sora sculptorului, iar într-o adresă de mai târziu i se comunică de la aceeaşi instituţie din Suceava, în legătură cu achiziţionarea bustului, că „în exerciţiul bugetar 1972, Muzeul din Câmpulung nu dispune de fonduri pentru achiziţionarea unor lucrări de artă” şi este rugată să revină la începutul anului următor (probabil că aşa, în baza logicii, pentru că în text e „începutul anului 1972”), dar nu mai târziu, pentru ca achiziţionarea bustului să se poată face până la data aniversării sculptorului.

E greu de spus dacă instituţia centrală este ipocrită şi mimează o atitudine binevoitoare faţă de sărbătorirea lui Ioan H. Sârghie sau pur şi simplu nu-şi asumă sarcini de altă natură decât cele profesionale (ceea ce e anevoie de crezut) sau ţinând de alt domeniu de interes şi de competenţă. În orice caz, atitudinea locală pare clar gestionată astfel încât să dezangajeze pe cei implicaţi în onorarea sculptorului câmpulungean, iar motivarea de primă instanţă a acestei atitudini prin pretenţii şi elemente de comportament inacceptabile ale familiei, chiar existând de-adevăratelea, nu pot fi acceptate ca explicaţii suficiente pentru situaţie. Ele sunt mai curând un paravan plauzibil pentru un dincolo real, însă unul care nu trebuie să capete expresie într-o societate a democraţiei şi a libertăţii care îi preţuieşte pe artişti.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: