> În ţară, în recentul interval de 24 de ore, au fost confirmate 868 de cazuri
Până duminică, 29 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.096.753 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 1.054.246 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare au fost înregistrate 868 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 24.741 de cazuri de la debutul pandemiei, dintre care 46 de cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,36. Precizăm că, potrivit informaţiilor anterioare ale GCS, în judeţul Suceava s-au înregistrat vinei 32 de cazuri noi, iar sâmbătă – 29.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 87 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-au aflat, în recentul interval, 8 persoane din judeţul Suceava.
19 decese şi 269 de bolnavi la ATI
Până duminică, 34.528 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 28.08.2021 (ora 10) – 29.08.2021 (ora 10) au fost raportate de INSP 19 decese (9 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Mureş, Olt, Prahova, Teleorman şi Vrancea.
Dintre cele 19 decese, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate au fost ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era ieri 1.938. Dintre acestea, 269 se aflau internate la ATI.
Până duminică, la nivel naţional au fost prelucrate 9.069.843 de teste RT-PCR şi 2.363.301 teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 12.314 teste RT-PCR (2.865 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 9.449 la cerere) şi 18.650 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 6.567 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau în izolare la domiciliu, iar 1.956 de persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.842 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 47 de persoane.
În anterioarele 24 de ore, au fost înregistrate 595 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 28 august, 541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.750 lei.
Prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, sâmbătă, trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal. (N.B.)
























Comentarii