Putna

Admirabilă în toate ale ei şi, la fel de ferm, absolut trebuitoare reacţie de cărturar ilustru şi iubitor de claritate în detalii are Ion Filipciuc (musai din Costişa, Bucovina), în Crai nou din 19 august 2021, p. 6-7 (Eminescu şi Slavici întru Serbarea de la Putna. Scrisoare deschisă) la opiniile publicate în aceeaşi gazetă, fireşte că prestigioasă, de bunul dumnealui „amic transoceanic Paul Leu”, precum i se adresează trimiţând mai întâi, cum se cuvine, solie de „închinăciune de la un cititor bucuros şi înverşunat”…
Admirabil, deci – şi deloc nu cârcotesc, ci la fel de sincer, de curat (de bună seamă că pre cât omeneşte se poate), întreb mirat: dar de ce totuşi nu chiar Mănăstirea Putna, ci doar Mănăstirea din Putna?
Mi se pare că e şi aici o chestiune de claritate în detalii. Să fie un criteriu destul de relevant cel invocat: „pentru că în acea comună mai avem primărie, şcoală, biserică, cimitir, cămin cultural, pensiuni şi restaurant, ateliere şi câte altele…”?
Dar nu era în discuţie o comună, ci însăşi Mănăstirea Putna. Pe de o parte. Nu cred că trebuie vreodată operat, pe de altă parte, cu o reprezentare care, în speţă şi nu numai, să le pună pe cele două în poziţie de excludere reciprocă, nici vorbă, după cum însă, chiar dacă sunt active în mentalul nostru o raţiune şi un tipar al includerii administrativ-geografice, nu cred că suntem riguroşi şi exacţi când spunem Mănăstirea din Putna, din Voroneţ, din Suceviţa etc., precum, să zicem, în cazul Bisericii din Costişa, Casei de Cultură din Rădăuţi, Căminului Cultural din Putna.
Problema e numai aparent de ordin lingvistic, n-am nicio îndoială că vedem la fel lucrurile. În realitate, cum se întâmplă aproape curent, ea este mult mai complexă. Şi atunci, deliberat, doar politic corect avem Mănăstirea din Putna. În rest, ca percepţie publică generalizată, ca prestanţă şi notorietate, dar şi istoric vorbind, în baza criteriului vechimii şi probabil că şi al întâietăţii sub acest aspect, avem Mănăstirea Putna. Adică, realităţi cu materialitatea şi importanţa lor fiind toate celelalte, inclusiv localitatea în sine, unitatea administrativ-teritorială, ele se află totuşi, aşezate de istorie şi de percepţia publică, sub şi în consecinţa aşezământului mănăstiresc. Cu alte cuvinte, nu numai că Mănăstirea a fost prima aici, dar a şi rămas prima în multe şi relevante privinţe. Mănăstirea nu e ceva în sau din Putna, ci e Putna însăşi – fireşte că fără ca Putna să fie obligată să se reducă la Mănăstire în atare exprimare. Ba am putea vorbi chiar despre mai mult decât atâta (cine mai poate fi şi poate face ceea ce este şi face Mănăstirea Putna, spre exemplu?) – fără ca prin asta să se aducă în vreun fel atingere nedorită, ci dimpotrivă, tuturor celorlalte realităţi evocate.
A, că există desemnări ca Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” sau, popular, Mănăstirea „Sfânta Maria Mare” (însă numaidecât din Putna şi mai ales Putna), iarăşi ne vom înţelege: sunt lungi, nu întotdeauna cunoscute, în destulă măsură preţioase şi parcă rezervate unui limbaj de cărturărie bisericească. Ele nu se folosesc nici măcar în zonă, unde desemnarea uzuală este Mănăstirea – simplu, mizându-se pe unic şi pe unicitate, ca în cazul Mamei.
Putând părea aceasta o discuţie gratuită sau macar aproape gratuită, nu e nicicum vorba despre aşa ceva. Ne aflăm în miezul unei problematici care probabil că nu e destul de cunoscută sau doar puţin avută în vedere şi asupra căreia prepoziţia buclucaşă a dlui Ion Filipciuc a avut darul să atragă atenţia. Sigur că soluţia nu e de găsit aici şi acum. Dar punerea în cuvinte a lucrului, pentru conştientizare, cred că este necesară şi utilă.
În esenţă, am avut cu o anumită frecvenţă ocazia să constat că, dincolo de cursul secularizant accentuat şi vizibil pe care îl trăim şi poate că pe fondul lui, ba chiar şi fără legătură cu practica şi convingerile religioase ale oamnilor, fără impact asupra acestora, există în unele comunităţi de azi – cred că mai ales din sate de pe foste moşii mănăstireşti – o atitudine şi o reactivitate în relaţie cu obştile monahale şi cu bunurile acestora în care intră, nu ştiu dacă alarmant, dar în ce mă priveşte, greu de acceptat, un amestec necultural (măcar atât!) de ireverenţă, reproş, contestare, privire chiorâşă, chiar agresivitate. Desigur, cu mult concurs progresist din multe surse. Dar e, în rezumat, ca şi cum acelor oameni nu le-ar merge cât îşi doresc ei de bine din cauze ţinând de existenţa mănăstirii pe moşia căreia neamul lor s-a întemeiat şi a dobândit istorie şi împreună cu alte neamuri de aceeaşi condiţie au făcut o comunitate care a ajuns să aibă azi primar propriu şi… „primărie, şcoală, biserică, cimitir, cămin cultural, pensiuni şi restaurant, ateliere şi câte altele”.
În timp ce, iată, Preşedintele Academiei – după ce într-o etapă li s-a spus mănăstirilor academii – metaforizează absolut onorant, chiar la Putna, vorbind de Academie ca despre o mănăstire laică.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: