Etichete care induc în eroare cumpărătorii din pieţele agroalimentare sucevene

> Pentru etichetare necorespunzătoare, doi comercianţi au fost amendaţi, iar alţi 19 avertizaţi de către inspectorii sanitari veterinari > Aceştia nu precizau dacă legumele şi fructele expuse sunt autohtone sau de import, arată dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (DSVSA) Suceava, în echipe mixte cu reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava şi Unităţii Fitosanitare Suceava au desfăşurat, în cadrul unei campanii tematice a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, o întreagă serie de controale în pieţele agroalimentare şi la depozitele de legume şi fructe proaspete din judeţul Suceava. Conform  dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sanitare veterinare sucevene, cu prilejul descinderilor, cât şi a neregulilor constatate, controlorii au întocmit 29 de procese-verbale, dintre care 6 pentru operatorii persoane juridice şi 24 la operatorii persoane fizice.

În ceea ce priveşte etichetarea corectă în momentul comercializării  tuturor cantităţilor de legume şi fructe autohtone, a celor provenite din comerţul intracomunitar sau din import din ţări terţe, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava au dat două amenzi de câte 100 de lei fiecare. În urma deficienţelor constatate, comercianţilor şi producătorilor li s-au aplicat şi 19 sancţiuni contravenţionale cu avertisment. „Sancţiunile s-au dat pe fondul nespecificării de către comercianţi a originii legumelor sau fructelor, dacă sunt autohtone sau de import, existând posibilitate inducerii în eroare a cumpărătorilor” arată şeful DSVSA Suceava.

Obiectivele au fost  asigurarea în pieţele agroalimentare a spaţiilor de minimum 40% pentru producătorii autohtoni, marcate şi semnalizate corespunzător, iar, „lucru îmbucurător”, verificările au evidenţiat că, în judeţ, comercianţii deţinători de atestat de producător au parte de această facilitate. În scopul atestării originii şi trasabilităţii, controlorii DSVSA s-au axat şi pe verificări privind existenţa documentelor fiscale de provenienţă  a legumelor şi fructelor proaspete. Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava, pe durata acţiunilor din teren s-au depistat deficienţe ţinând de neaplicarea vizei aferente anului 2021 pe fila din carnetul de comercializare; completarea sporadică sau necompletarea filelor din carnet cu produsele transportate în piaţă, cât şi cu privire la faptul că „persoana prezentă la vânzare nu era trecută în carnetul de comercializare”. În cadrul campaniei de controale au fost verificate şi 3 depozite de legume şi fructe proaspete din zona Şcheia, însă la acestea nu au fost constatate abateri de la prevederile legale în vigoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: