Primarul Ion Lungu, despre situaţia de pe strada Făgetului:

Am ajuns în această situaţie pentru că se lucrează. Este un teren mâlos, argilos, e răscolit şi a şi plouat

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Local Suceava, că a solicitat constructorului care lucrează la canalizarea de pe strada Făgetului să găsească soluţii pentru ca zona să fie circulabilă.

Primarul a fost interpelat de consilierul local Gabriel Buciac, care l-a întrebat ce se poate face pentru locuitorii de pe strada Făgetului.

„Sunt multe străzi care arată rău şi avem un exemplu, cel de-aseară, aţi văzut şi dumneavoastră ce este pe strada Făgetului. În zona aceea, pentru toate străzile care sunt către pădure ar trebui făcut ceva măcar anul acesta, pentru că sunt într-o stare deplorabilă” a spus Buciac.

Primarul Ion Lungu a spus că acolo Primăria Suceava face un efort destul de mare şi că se lucrează să se realizeze canalizarea pe trei străzi, Dobrilă Eugen, Făgetului şi Molidului.

El a arătat că acolo nu s-a putut trage până acum canalizare pentru că trebuie implementată o altă soluţie decât cea prin curgere gravitaţională, subliniind că în ceea ce priveşte reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare municipiul Suceava este „campion”, având atrase pe fonduri europene 85 de milioane de euro şi că mai sunt circa 23 de milioane de euro pe POIM.

„Canalizarea toată pe care am tras-o în oraş a mers prin curgere gravitaţională. Ceea ce facem noi, şi este mult noroi, aşa este acolo, mai ales că în acea zonă din Burdujeni-sat vin şuvoaie de apă, şi atunci când sunt ploi torenţiale aşa arată strada” a spus primarul.

Se lucrează la canalizare şi urmează asfaltarea străzilor

El a menţionat că acum situaţia „s-a cuplat” şi cu aceste lucrări care se fac în zonă, pentru că acum se lucrează la canalizare, urmând să fie asfaltate străzile.

„Am cerut constructorului, am avut o discuţie în cursul dimineţii, să găsească nişte soluţii, să mai pună nişte balastru acolo unde se poate ca să nu-i îngreunăm din nou munca. Problema de fond este că se lucrează la canalizarea prin pompe de recirculare şi e un efort din partea Primăriei şi un respect pentru cetăţenii din zonă” a spus Lungu.

Primarul i-a asigurat pe locuitorii din zonă că în acest mandat vor avea şi asfalt.

„Ca să mă exprim aşa: ca să fie bine, înainte trebuie să fie rău. Cam despre asta este vorba. Ştim problema, o cunoaştem. De asta am ajuns în această situaţie pentru că se lucrează. Este un teren mâlos, argilos, e răscolit şi a şi plouat” a spus Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: