Legume-fructe

Mai deunăzi am remarcat într-o piaţă agroalimentară loco mândreţe de ardei graşi, gogoşari şi vinete din producţie loco. M-am luat şi eu, ca omul, după pancarta de sus, care vorbea despre „producători locali”, nu după altceva. Şi m-am băgat în seamă, ca omul, întrebând dacă-s din solarii, sere, dacă… Până am fost pus la punct de unul dintre presupuşii precupeţi care, dându-şi şapca pe ceafă, m-a întrebat la rându-i dacă am de-a cumpăra ori dacă-s în căutare de gâlceavă. Pe moment, n-aveam de gând nici să târguiesc, nici să mă cert (nici să fiu certat), nu. Poate doar să mă informez, ca să nu rămân victimă nici a unor informaţii oficiale (care şi cum sunt ele), nici a unor bârfe (care şi cum…). Ca oarece exemplu, despre cele cu agricultori din Mehedinţi care s-au pus să-şi arunce castraveţii (frumoşi, proaspeţi, româneşti până la ultima cloroplastă (nu vă speriaţi, nu e vorba despre erbicide cu clor!), fiindcă înainte de înfiinţarea culturilor au omis că trebuie să şi vândă cuiva roadele. Pare-se că grădinarii aceia gândeau că, atunci când vor avea ei recolta gata, „cineva” le va bate în poartă spre a le-o cumpăra iute cu bucata şi cu ridicata, pe parale frumoase… În aceeaşi ordine de idei, după ce n-am cumpărat vinete de Prelipca (ce a dat ţării, pe lângă legume, şi un mare botanist, Mandache Leocov), tot în iunie, într-un supermarket, am comparat nişte mere poloneze cu nişte mere loco, semănând doar la preţ. Merele loco arătau aşa cum trebuie să arate (loco & eco): de dimensiuni diverse, mai lovite, mai zbârcite, mai pe cale a se strica. Şi-am zis (ca acela…) Evrika! E suficient să nu le sortezi şi arată foarte natural. Scazi o operaţie şi plusezi la capitolul impresie naţională.