Eminescu Unificatorul. 15 iunie 2021 la Cernăuţi

Imediat după trecerea graniţei, echipa noastră s-a completat, şi Bucovina s-a reunit sub semnul iubirii pentru Eminescu, şefei sale, stavroforei dr. Gabriela Platon, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ, alăturându-i-se, la Suceava, semnatara rândurilor de faţă, la Rădăuţi, preotul Florin Lavric, şi, la urmă, cernăuţeanul (din Molodia, „pe vremuri Plaiul Cosminului”) Lazăr Fialcovschi, prieten vechi al monahiei şi ghid privilegiat în această călătorie. Ferestrele de acalmie sfâşiate şi acelea de ţipătul intens al pescăruşilor rămăseseră în oraşul Cetăţii de Scaun, în schimb şuvoaiele ploii avansau împreună cu noi, nu o dată şi cu un pas mai devreme, ca să plesnească năucitor parbrizul. Înaintam într-o auroră de mireasmă de trandafiri – trandafirii roşii, galbeni, albaştri (aceştia cultivaţi tocmai în Columbia) şi de brad ai coroanei – şi de arome – aromele colivei pregătite de măiastrele obştii de la Voroneţ pentru Eminescu, la 132 de ani de la urcarea sa în veşnicie. O luasem spre stânga, pe malul Siretului, pe la Hliboka („Adâncata de pe vremuri”) către Storojineţ, ca să coborâm apoi spre Crasna, pe un drum asemenea multora de la noi, cu gropi imprevizibile, dar condiţia stareţei aflate la volan, nervi şi reflexe de formula unu, ne asigura încadrarea în programul pe care îl stabilise. Însă cum ploaia avea într-un fel şi efectul lacrimii care limpezeşte vederea, nu puteam să ne stăpânim exclamaţiile de încântare: înaintam printr-un paradis de verdeaţă înaltă şi curată, tânără şi bătrână totodată, copaci scoţând din frunziş, tufişuri legănând deasupra lor flori ale unei eterne primăveri. „Bucovina noastră, nu?!”, spuse mişcat de bucuria sucevenilor cernăuţeanul, urmat de reproducerea, sintetizată, a salutului eminescian „Sus naţia!” de către preot şi de chemarea din memorie de către stareţă a unui 15 iunie petrecut la Bucureşti cu ediţia Dimitrie Vatamaniuc a liricii lui Eminescu, dar pentru finuţa şi frăţiorul ei, fiindcă, nu?, Eminescu şi azi uneşte generaţiile.

Cum mergem la Crasna şi cum n-au trecut decât câteva zile de la lansarea volumului II al fabuloasei monografii a lui Leca Morariu dedicate lui „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”, filele acesteia încep să-mi foşnească în amintire poposind împreună cu Eminescu şi cu Vasilică Morariu în Crasna de acum 150 de ani, cu un „«cogemite car mare cu saci» de făină şi cerându-i cucoanei Frozinca să le facă «v’o doi cozonaci pentru Putna»”. Cucoana Frozinca, preoteasa Eufrosina Petrescu, avea să evoce peste decenii, prin prisma acelei întâmplări, precum şi a propriei participări, celebra serbare: „«Peste două zile au plecat apoi şi cozonacii mei la Putna. Şi eu după dânşii. Doamne, iacă am azi 70 de ani, dar aşa rai n’am mai trait! Vorbirile cele minunate, norodul cel românesc, din toate părţile… Ai fi dat şi cămeşa de pe tine pentru năciune. Şi stam eu aşa deoparte de priviam la frăţia ceea, masa mare, ca la nunţile bătrâneşti. Şi om lângă om, supt o şandrama mare şi lungă şi largă»”. „Şandramaua”, porticul conceput de Epaminonda Bucevschi pe un tăpşan în faţa mănăstirii, trebuie să fi fost cu adevărat impresionant, de vreme era gândit să adăpostească mese pentru circa două mii de persoane.

Ne îndreptăm săgeată spre vechea aşezare românească a Crasnei (590 de ani de la atestarea documentară), întovărăşiţi peste ropotele ploii de zgomotul înfundat al carului ducând la Serbarea de la Putna cozonacii copţi în cuptorul preotesei, apoi ne despărţim cu vechiul salut invocat de preotul Lavric: „Trăiască naţia!” „Sus cu dânsa!” Drumul nostru o ia pe urcuşul unei coline în vârful căreia îşi înalţă crucea până dincolo de ploi şi nori biserica Mănăstirii din Crasna, care ne întâmpină cu iureşul unei grandioase sărbători: hramul ocrotitorului său, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ţinut după Calendarul Iulian pe 15 iunie. Ploile au preschimbat drumul şi coastele colinei într-o mare de lut gălbui în cleioasă mişcare, însă stareţa trece şi examenul anevoioasei parcări a maşinii. Mai greu este cu străbaterea căii de peste un kilometru de la poarta mănăstirii până la treptele bisericii: nesfârşite coroane de cetină împletite cu trandafiri, bujori şi iasomie alcătuiesc o punte, un covor – împletite de câte mâini, în câte ceasuri dată fiind prospeţimea lor, câte mâini ca ale preotesei răsucind, brodând aluatul? Da, un covor mai presus decât orice covor de catifea desfăşurat în faţa mai-marilor lumii. Nici nu ştiu dacă vreunul din aceia îşi coboară privirile spre curgerea lui. Noi, în schimb, oameni obişnuiţi veniţi din sudul Bucovinei, din satele din împrejurimile Crasnei, de la Cernăuţi, poate şi mai de dincolo, cu profund respect pentru harul mâinilor truditoare nu ezităm nicio clipă între pasul făcut în cleştele noroiului sau strivind gingaşele corole ale florilor. Bucuria maicii stareţe Ioana a Mănăstirii din Crasna, care a slujit câţiva ani la Suceviţa, la vederea maicii stareţe Gabriela nu se măsoară decât în tristeţea prea repedei noastre plecări, după sărutarea de cuviinţă a icoanelor şi după urmărirea doar a unei părţi din slujbă în interiorul măreţ al bisericii, sub lumina somptuoasă a candelabrelor cu braţe aurite sau de argint, printre minunate aranjamente, ofrande de bujori şi trandafiri încă perlaţi de roua dimineţii. La despărţire, în îmbrăţişarea stareţelor, ca de zeci de ani încoace când e vorba de români din nordul şi din sudul Bucovinei strângându-se la piept, este mai mult decât căldură omenească, chiar frăţească ori surorească: o istorie întreagă îşi trăieşte clipa sa de dreptate şi de visare.

Maşina străbate acum prin aceeaşi neoprită ploaie, cu aceeaşi grijă (şi aceeaşi viteză) cei peste 40 de kilometri spre Cernăuţi. Inspir adânc aerul oxigenat de furtună şi priveliştea Cernăuţiului: a trecut mai mult de un an de când nu ne-am mai văzut! Începutul pelerinajului eminescian la Casa lui Aron Pumnul este pierdut pentru noi, dar ajungem la timp pentru ceremonialul de la monumentul lui Mihai Eminescu izvodit de sculptorul Dumitru Gorşcovschi. Parcă toţi românii din Cernăuţi şi-au dat întâlnire aici. Deasupra unui cer uriaş de umbrele, pe care ploaia îl străpunge cu o neaşteptată blândeţe, Poetul cu aripi de frunze şi apă îi priveşte cu melancolie. Poate că spiritul său unificator ştie cât de arară este o astfel de clipă. Apoi, chiar dacă ploaia n-a stat, umbrelele încep să se strângă pentru depunerile de coroane, jerbe şi flori şi pentru scurtele cuvântări obişnuite în astfel de prilejuri, care însă, venind de la românii înstrăinaţi, aici nu sunt marcate de o sinceritate de circumstanţă, ci au patosul unei rugăciuni. Glasul lui Vasile Bâcu, ziarist şi scriitor, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, ritmează omagiile, reprezentând instituţii, în frunte cu Consulatul General al României, organizaţii sau în nume propriu, oamenii înaintează descoperiţi sub cerul întunecat, cu ploaia plângând pe chipurile lor. Alătur coroanei aduse de la Voroneţ trandafirul pe care am îndrăznit să-l răpesc Crasnei pentru Eminescu şi în văzduh sună o clipă roţile carului ducând cozonaci fierbinţi la Putna. Atât de fierbinţi, încât domolesc ploaia, apoi o opresc cu totul, pentru bucuria pozei de la finalul ceremoniei, cu om lângă om căutând înţelegere, ajutor la Eminescu, prea mulţi ca să încapă cu toţii în obiectivul aparatului foto al profesorului Nicolae Hauca şi chiar în ampla cuprindere a aparatului de filmat al Centrului Media BucPress Cernăuţi. Şi pentru satisfacţia jurnaliştilor de la BucPress – tinerii, frumoşii şi în primul rând profesioniştii Marin Gherman, Mariana Struţ şi Vitalie Zâgrea – de a realiza un interviu cu stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ, venită la comemorarea lui Eminescu cu blagoslovirea Înaltpreasfinţitului Calinic Botoşăneanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi cu sentimentul înălţător împărtăşit de toţi românii strânşi lângă Eminescu la Cernăuţi de a reprezenta, de a avea parte de ocrotirea Bisericii Ortodoxe Române, maica spirituală a neamului nostru, cum o numea Poetul.

Fostul Palat Naţional al Românilor, clădire de patrimoniu, la parterul căruia se află sediul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, este situat chiar lângă Primărie, în Piaţa Centrală a oraşului, astfel că mulţimea adunată în aşteptarea tăierii panglicii inaugurale se revarsă în stradă, vestind capitala istorică a Bucovinei că românii trăiesc o mare sărbătoare. Spaţiul celui mai important loc de întâlnire al lor, modernizat graţie ideii şi implicării puternice a ES Irina Loredana Stănculescu, consul-general al României la Cernăuţi, şi sprijinului financiar oferit cu generozitate de dl Virgil Profeanu, preşedintele Asociaţiei Programatice pentru Dezvoltare Durabilă din Bucureşti, după nici două luni de lucrări asidue îşi va deschide porţile azi, anume de ziua patronului ei, de Sărbătoarea Eminescu. Stavrofora Gabriela îşi domoleşte emoţia: coliva s-a ales doar cu câteva fisuri, rămânând însă tot bună, ca şi neamul nostru, avea să zică puţin mai târziu, la momentul alocuţiunilor. Deocamdată trăim cu unanim respect slujba sfinţirii sediului reînnoit, slujbă ţinută, ca şi parastasul lui Eminescu şi al preşedinţilor, membrilor Societăţii trecuţi în lumea umbrelor, de feţe bisericeşti din nordul şi sudul Bucovinei – preoţii Pavel Dumitru, protopop de Herţa, Ioan Gorda, protopop de Hliboca, Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, împreună cu părintele Florin Lavric de la Rădăuţi şi maica stareţă, dr. Gabriela Platon, de la Voroneţ -, astfel că rugăciunile, glasurile care se înalţă spre Unul, Milostivul Dumnezeu sunt ale Bucovinei întregi.

Minunată, îţi spui – cuprinzând cu privirea sala mare şi biblioteca, modernizate, arătând proaspete şi elegante în fiecare amănunt al lor, de la mobilier, dotări şi decoraţiuni -, această întâlnire în dorinţa de a face bine fraţilor noştri de pe pământul înstrăinat dintre ES, strălucitoarea, energica doamnă consul-general Irina Loredana Stănculescu şi discretul şi eficientul preşedinte APDDB! Providenţială, îndrăzneşti să speri o oră mai târziu, când Excelenţa Sa îi aduce la aceeaşi masă pe dnii Virgil Profeanu, în ipostaza de reprezentant al sponsorilor din România, Titus Scriba, director al firmei de construcţie Romtisbud SRL din Cernăuţi, şi pe acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Fundaţiei „Casa Limbii Române”, căreia îi revine în principal răspunderea morală pentru soarta Casei lui Aron Pumnul (de 30 de ani viitorul Muzeu Eminescu din Cernăuţi) şi asistăm cu toţii, înmărmuriţi de emoţie, la semnarea contractului de demarare, avizare şi autorizare a amenajării celebrei zidiri istorice, reprezentative pentru viaţa lui Eminescu în acest, cel mai frumos, oraş al Bucovinei. Dna consul-general stabileşte şi un termen: viitoarea comemorare a Poetului! Prietena mea, Maria Toacă, are o încredere neţărmurită în puterea Excelenţei Sale Irina Loredana Stănculescu, diplomat infailibil şi olteancă aprigă, de a muta munţii. Eu mă gândesc la alţi doi olteni, scriitorii şi ziariştii Dan Lupescu şi Ion Andreiţă, care au sprijinit cel mai mult cu scrisul lor cele două cărţi pe care Maria Toacă şi cu mine le-am închinat Bucovinei. Şi sunt obligată să recunosc că solidaritatea întru ideal, apropierile sufleteşti, nu au neapărat legătură cu cele geografice. Să recunosc şi să mă alătur nădejdii cu care a fost urmărită semnarea contractului nu numai de cernăuţenii care au încărunţit visând la acest muzeu, ci şi de tinerii din formaţiile artistice care şi-au etalat în această zi cele mai preţioase piese din repertoriu, unele pe versuri de Eminescu, altele vorbind despre Bucovina: „Doamne, ocroteşte-i pe români,/ C-au rămas printre străini!”, „Sfânta noastră Bucovină,/ Dumnezeu să-ţi dea lumină!”, „Frunzuliţă, strop de rouă, /Bucovina-i ruptă-n două,/ Cântă cucu la fereastră,/ Va veni şi vremea noastră!” Cele mai iubite şi aplaudate formaţii, conduse de Victoria Costinean, Elena Nandriş, Dumitru Caulea, Iurie Levcic, ca să-i menţionez măcar pe cei pe care îi ştiu, şi de Gheorghe Hostiuc, din Voloca, al cărui nume am să-l ţin minte. Şi în programul artistic, Bucovina a fost reîntregită simbolic de prezenţa cunoscutei interprete Angelica Flutur, originară din zona Câmpulungului Moldovenesc. Dar cum simpatiile îşi au calea lor, a mea s-a îndreptat spre protopopul Vasile Covalciuc, cântând cu o memorabilă dăruire: „Munţilor cu creasta rară/ Nu lăsaţi straja să piară!/ Dacă piere straja voastră/ Va pieri şi ţara noastră”.

Şi pentru că gândul a rămas la strajă, a tinerilor pentru Bucovina, a Bucovinei pentru Ţară, să pomenim şi de întărirea străjii românilor din nordul Bucovinei, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, cu primii săi membri de onoare din România: ES Irina Loredana Stănculescu, dl Virgil Profeanu şi reprezentanţii sfintelor mănăstiri Voroneţ – stareţa Gabriela Platon şi proinstareţa Irina Pântescu, şi Putna – stareţul Melchisedec Velnic, „pentru merite deosebite în promovarea culturii, spiritualităţii româneşti şi valorilor literare, pentru susţinerea comunităţii românilor din regiunea Cernăuţi”, cum scrie pe diplomele înmânate de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii, în metalul cărora a fost gravată şi data: 15 iunie 2021, data celui „mai frumos omagiu adus lui Eminescu de când ne ştim români la Cernăuţi”, cum avea să scrie Maria Toacă, autoarea impresionantei cronici a vieţii românilor de aici din ultimele patru decenii.

Pentru cine îi ştie cât de cât pe cernăuţeni, mulţimea care respiră, se înduioşează, aplaudă, se bucură în sediul proaspăt sfinţit al Societăţii Eminescu de Sărbătoarea Eminescu oferă o privelişte nemaiîntâlnită sau în cel mai bun caz greu de întâlnit, cu români prieteni şi mai puţin prieteni împreună, românii de aici, trecuţi prin foamete, deportări, dezbinări alimentate cu perfidie, fiind nu o dată suspicioşi, bântuiţi de neîncredere, gata să se oprească lângă pragul unei invitaţii făcute din inimă, fiindcă mai greu acceptă, se străduiesc să o audă. Este şi aceasta o izbândă a diplomatului Irina Loredana Stănculescu, la fel de preţioasă în multe privinţe ca şi modernizarea spaţiului Societăţii Eminescu şi ca demararea lucrărilor la Muzeul Eminescu. În care numele Poetului ne apare din nou cu virtuţi egale cu ale capetelor încoronate care au reîntregit teritorii şi neamuri, lucrarea sa, şi a poeziei, şi a publicisticii, şi a limbii, şi a posterităţii sale fiind însă mai profundă şi mai durabilă. Da, Eminescu Unificatorul, aşa cum a fost şi de-a lungul vieţii, acad. Alexandrina Cernov evocând neîntâmplător în acest an al împlinirii unui veac şi jumătate de la Serbarea de la Putna spiritul coagulant al lui Mihai Eminescu, adunând românii din Viena în „România Jună” şi în pregătirea unui congres al acesteia, a unei întâlniri a românilor de pretutindeni la Putna, la 400 de ani de la sfinţirea locaşului în prezenţa ctitorului înălţat în rândul sfinţilor, Sfântul Ştefan cel Mare.

Trecem din Porubnoe la Siret şi neaşteptat, chiar dacă adusă de cuvintele simple şi puţine rostite de grăniceri şi vameşi, „duioşenia” limbii române despre care vorbise poetul Ilie Tudor Zegrea la bustul Poetului din Cernăuţi ne izbeşte cu o forţă suavă, ca miresmele intense ale grădinilor şi pajiştilor după ploaie. O inspirăm adânc, întinerior, în plămâni şi ne continuăm drumul în înserare pe şosea, însoţiţi în cer de carul lui Eminescu, în care grâul încolţeşte, creşte, înfrăţeşte prin munţii în lumină, prin văile în flori.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Dan Lupescu says:

    Expresiv, însuflețitor, energizant și admirabil reportaj CINEMATOGRAFIC. Felicitări, tuturor!!!. Dan Lupescu

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: