> În 2013, FRF interzicea desfăşurarea de competiţii sportive şi antrenamente pe stadionul CFR Iţcani, deoarece acesta nu îndeplinea condiţiile pentru omologare
Proiectul de modernizare a stadionului din Iţcani este în curs de aprobare, a informat Ion Lungu, primarul Sucevei, precizând că finanţarea urmează a fi asigurată din fonduri europene disponibile în programarea financiară 2021-2027.
„Până acum a fost elaborat proiectul tehnic şi s-a emis autorizaţia de construire, fişa de proiect fiind depusă la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est” a subliniat primarul, potrivit căruia proiectul prevede realizarea unui teren de sport cu suprafaţă artificială, reabilitarea instalaţiilor de utilităţi, construirea unei clădiri pentru vestiare, precum şi amenajarea unei parcări. Totodată, în proiect sunt incluse modernizare a patru străzi din preajma stadionului, respectiv Stadionului, Depoului, Iraclie Porumbescu şi 28 Noiembrie. Pe lângă acestea, în acest an, municipalitatea va demara lucrări de modernizare a străzilor Dragomirna, Vasile Lupu şi Decebal, toate acestea fiind în „partea nouă a cartierului Iţcani”.
Reamintim că, la începutul anului 2013, Consiliul Local Suceava a aprobat trecerea în proprietatea privată a municipalităţii a bunurilor aferente stadionului Iţcani. Pe acesta a evoluat iniţial echipa de fotbal de ligă secundă Rapid CFR Suceava, actuala Foresta, Primăria manifestându-şi, încă de la acea dată, intenţia de a face lucrări de reparaţii şi repunere a arenei în circuitul sportiv. La momentul respectiv, Federaţia Română de Fotbal (FRF) interzicea ţinerea oricărei competiţii sportive pe stadionul CFR Iţcani, dar şi a antrenamentelor, acesta neputând fi omologat. Terenul de sub stadionul CFR este intabulat pe rolul Primăriei Suceava, printre bunurile preluate în domeniul privat în anul 2013 numărându-se pista de atletism, tribuna, unele construcţii, racordul electric, racorduri de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi împrejmuirile aferente.
























Comentarii